(foto) Un bărbat a rămas fără un Mercedes după ce a intrat la control în postul vamal Sculeni

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

Acum câteva ore, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, cu intenția de a intra în România, un bărbat în vârstă de 40 de ani și cu dublă cetățenie. Acesta conducea un Mercedes-Benz E 220 CDI, înmatriculat în Republica Moldova.

Existând suspiciuni cu privire la situația juridică a autovehiculului, s-au efectuat verificări specifice și s-a stabilit că autoturismul figurează ca fiind furat, alertă introdusă de autoritățile din Bulgaria din 28 martie 2023.

Am mai putut afla în context că bărbatul a cumpărat mașina în 2015 din Germania (achitând 5.000 de euro), a înmatriculat-o apoi în Bulgaria pe numele unei firme și ulterior în Republica Moldova în 2017.

Poliţiştii de frontieră români efectuează acum cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire. Sedanul în valoare de 24.800 de lei românești a fost reţinut pentru continuarea cercetărilor.

Codul Penal român descrie această infracțiune de tăinuire în felul următor: primirea, dobândirea, transformarea ori înlesnirea valorificării unui bun, de către o persoană care fie a cunoscut, fie a prevăzut din împrejurările concrete că acesta provine din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, chiar fără a cunoaşte natura acesteia. Penalizarea poate constitui 1-5 ani de închisoare sau amendă.

Cmentariile sunt închise