Expert, despre semaforizarea străzii 31 August 1989: “Se face o mare prostie”

Deşi are un sens unic de circulaţie şi o lăţime nu prea mare, semaforizarea în masă a străzii 31 August 1989 va duce la apariţia unui haos în trafic. Cel puţin o părere în acest sens are dr. Ilie Bricicaru, directorul centrului de cercetare Observatorul de Siguranță a Infrastructurii Rutiere (OSIR) din cadrul Universităţii Tehnice din Moldova, care a comentat decizia autorităţilor după ce i-am solicitat o reacţie.

FOTO: publika.md

Potrivit expertului în infrastructură, semafoare vor apărea pe această stradă aproape în fiecare intersecţie din tronsonul cuprins între străzile Sciusev şi Ciuflea, în timp ce obiectivele existente în prezent vor fi schimbate cu unele noi. Decizia autorităţilor poartă un caracter subit, neașteptat pentru mulţi.

“Ideea este că în țările cu practici bune, pe asemenea străzi, se scot semafoarele, fiindcă circulația poate fi făcută mai mobilă și ecologică prin măsuri de calmare a traficului și reducere a vitezei. În Moldova din păcate lucrurile trebuie să fie (făcute) pe dos. Atâta timp cât ei nu cunosc și nu înțeleg ce înseamnă ierarhizare a rețelei rutiere (tranzit, distribuție, acces local), vor face asemenea prostii”, a comentat Ilie Bricicaru.

Acesta şi-a susţinut comentariul prin cel puţin trei motive pentru care nu ar fi bine de făcut abuz de semafoare pe această stradă, a cărui moment de dare în exploatare se apropie:

  1. Instalarea de semafoare ar trebui de evitat în intersecții cu străzi care au la fel un sens unic!
  2. Instalarea de semafoare pe o stradă cu sens unic ar trebui de evitat dacă aceasta se află în apropierea de alte străzi cu intersecții semaforizate!
  3. Strada în cauză ar trebui să fie foarte prietenoasă faţă de utilizatorii vulnerabili, să se circule pe ea cu o viteză de până la 30 km/h respectiv, iar intersecțiile de pe aceasta trebuie să fie decalate (dacă e nevoie).

“Deşi străzile Vasile Alecsandri şi Alexandru cel Bun au fost reconstruite anterior în cadrul programului “Chişinău – Drumuri Urbane” din care face parte şi reparaţia străzii 31 August 1989, pe acestea existând unele intersecții aglomerate, acolo nu s-au instalat (atâtea) semafoare”, a conchis mirat expertul.

https://autoblog.md/foto-solutie-de-fluidizare-a-traficului-minim-trei-intersectii-semaforizate-vor-aparea-pe-strada-31-august-1989/

Preluarea articolelor de pe www.autoblog.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației, iar în cazul portalurilor informaționale trebuie indicat și linkul direct (ACTIV) la sursă în lead. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu redacţia AutoBlog.MD. Materialele de pe www.autoblog.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Cmentariile sunt închise