(video) Yamaha Motor a făcut la comanda Toyota un V8 care consumă exclusiv hidrogen

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

Yamaha Motor a fost însărcinată de Toyota Motor Corporation să dezvolte un motor V8 de 5.0 litri pentru automobile care este alimentat în întregime de hidrogen. S-a făcut asta pentru că în Japonia, Toyota și alte companii din domeniul auto, sunt pe cale să înceapă un efort de colaborare pentru a extinde gama de opțiuni de combustibil pentru motoarele cu ardere internă.

„Lucrăm pentru a atinge neutralitatea emisiilor de carbon până în 2050. În același timp, «Motor» este în numele companiei noastre și, în consecință, avem o pasiune puternică și un nivel de angajament față de motorul cu ardere internă.”

Yoshihiro Hidaka, președintele Yamaha Motor
Există subtitrări în engleză

În luna noiembrie a anului trecut, cele cinci companii – Kawasaki Heavy Industries, Subaru Corporation, Toyota Motor Corporation, Mazda Motor Corporation și Yamaha Motor – au anunțat împreună că vor începe discuțiile pentru efectuarea de cercetări în colaborare cu privire la posibile căi de extindere a gamei de opțiuni de combustibil pentru motoarele cu ardere internă în căutarea neutralității emisiilor de carbon.

Un prim rezultat este un V8 care consumă exclusiv hidrogen. Unitatea se bazează pe motorul de 5.0 litri găsit pe Lexus RC F, însă cu modificări asupra injectoarelor, chiulaselor, galeriei de admisie și altor părţi componente. Produce acum 335 kW (455 CP) la 6.800 rpm și un cuplu maxim de 540 Nm de la 3.600 rpm. Spre deosebire de benzinarul original, puterea este mai mică cu 22 cai, însă cuplul e mai mare cu 5 Nm!

În rezultat, ceea ce contează mai mult, este că motorul a devenit mult mai ecologic. Doar apă pură este eliminată prin eşapament, deşi a păstrat trăsăturile caracteristice ale unui arzător de combustibili fosili, inclusiv sunetul tipic V8.

Yamaha a început să dezvolte un motor pe bază de hidrogen pentru automobile în urmă cu aproximativ cinci ani. La momentul de faţă nu este clar dacă o astfel de opţiune va fi oferită pentru careva modele de serie Toyota sau Lexus, însă în motorsport la sigur urmează a fi folosit.

Vezi şi:

Cmentariile sunt închise

http://sisfora.pekalongankab.go.id/assets/laporan/ https://pps.iainlangsa.ac.id/ https://jdih.sumbawakab.go.id/