Ford Corporation și-a anunțat retragerea de pe piața rusă

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

În aceeași zi cu Mercedes-Benz, adică ieri, însă spre seară, Ford Corporation și-a anunțat retragerea de pe piața rusă. Compania auto a decis să iasă din întreprinderea mixtă Sollers Ford, iar cota sa de 49% a fost transferată către Sollers.

Termenii acordului nu au fost făcuți publici, dar Ford și-a păstrat dreptul de a-și răscumpăra cota în următorii cinci ani dacă „situația globală se va schimba”. Chiar aşa a declarat într-un comunicat de presă oficial, referindu-se cel mai probabil la conflictul militar iniţiat de Rusia.

Ford a fost un pionier în asamblarea industrială a mașinilor străine în Rusia, dar și-a redus semnificativ prezența pe piață încă din 2019 . Apoi, ca parte a unui program global de combatere a zonelor neprofitabile de afaceri, a oprit producția și vânzarea de autoturisme uşoare. Pe piața rusă au rămas doar vehicule Ford Transit asamblate la nivel local, dar în luna martie a acestui an compania a oprit şi producția acestora, furnizarea de piese de schimb, dar şi asistența de service. 

Decizia privind plecarea definitivă a fost luată după șapte luni de inactivitate. Nu există informații despre obligațiile de garanție pentru mașinile deja vândute, dar acestea, se pare că, vor merge la Sollers.

Fabricile de asamblare de mașini din Elabuga (acolo se făcea Transit) și Naberejnîie Celnî (întreprinderea a fost conservată), precum și uzina de motoare, unde se confecţionau motoare pe benzină pentru autoturisme uşoare Ford, dar apoi s-a început un proces de restructurare pentru producția de turbodiesel-uri (dar nu a fost dus până la capăt), toate au devenit proprietatea integrală a companiei Sollers. Întreprinderea mixtă Sollers Ford deținea și o fabrică de automobile în Vsevolojsk, dar a fost vândută companiei sud-coreene Sungwoo Hitech anul trecut.

Dintre toate platformele de producție ale fostei întreprinderi mixte doar soarta uneia este clară până acum – cea din Elabuga. În primul rând, Sollers produce acolo mașini AURUS. Și în al doilea rând, la începutul lunii septembrie a fost semnat un acord cu Ministerul rus al Industriei și Comerțului, care prevede organizarea producției de vehicule utilitare ușoare sub marca Sollers. Deja în acest an, uzina din Elabuga va începe asamblarea a două modele (fără cabină și semi-capotă) cu o greutate brută de 2.5 până la 4.5 tone.

Cmentariile sunt închise

http://sisfora.pekalongankab.go.id/assets/laporan/ https://jdih.sumbawakab.go.id/ https://perpus.pn-wates.go.id/ https://siat.unpad.ac.id/eoffice2020/uploads/