Fostul şef Porsche şi VW AG a fost ales preşedinte al Consiliului de Administraţie al Piëch Automotive
Ambițiosul start-up elveţian Piëch Automotive, lansat public în 2019 la Salonul Auto Internaţional de la Geneva, intenționează să producă vehicule electrice premium. Primul model, coupeul cu două locuri Piëch GT2, va ieși pe piață în 2022 şi va fi disponibil de cumpărat spre sfârşitul anului în cauză, potrivit planurilor, fiind urmat de un model GT4 mai mare şi cu patru locuri, dar şi de un SUV botezat GTX.
Aceste planuri vor fi puse în aplicare de manageri experimentați care au lucrat anterior la BMW, Porsche, Tesla și VW. Apropo, acum câteva zile Matthias Müller a fost numit în calitate de președinte al Consiliului de Administrație a noului producător auto, încă un semn că lucrurile sunt destul de serioase şi că producţia de automobile va fi totuşi realizată.
Amintim că Matthias Müller a condus grupul Volkswagen între 2015 și 2018 (anterior fiind şef Porsche), cea mai dificilă perioadă din istoria sa, care a inclus celebrul scandal și pierderi financiare de miliarde de euro. Acum, gigantul auto german este condus de Herbert Diess, ale cărui poziții au fost recent vizibil zdruncinate din cauza problemelor cu calitatea hatchback-ului electric VW ID.3.
La doi ani de la demisie, Müller s-a întors în business-ul cu maşini și a devenit pe neaşteptate președinte al Consiliului de Administrație al Piëch Automotive, care în 2017 a fost fondată de tinerii antreprenori Anton Piëch și Rea Stark Rajcic (care este designer-șef). Tony Piëch este fiul regretatului Ferdinand Piëch, legendarul director executiv al Volkswagen de la sfârșitul anilor 1990 și nepotul lui Ferdinand Porsche (pe linia fiicei sale Louise care s-a căsătorit cu avocatul austriac Anton Piëch).
Anul trecut, Piëch Automotive a arătat la Salonul Auto de la Geneva coupeul electric al Mark Zero, care până la sfârșitul anului 2022 ar trebui să se transforme într-un model de producție numit Piëch GT2.
Asamblarea sa va avea loc cel mai probabil în bază de contract cu o întreprindere gen Magna Steyr, deşi dezvoltarea sa este realizată complet cu forţe proprii, centrul de inginerie al companiei fiind construit în orașul german Memmingen.
Caracteristicile cheie ale Piëch GT2 includ o platformă modulară (care va forma baza viitoarelor GT4 și GTX) cu un aspect atipic al poziţionării bateriei după standardele moderne – nu în sau sub podea, ci în zona tunelului central și a punţii posterioare. Acest aspect, în conformitate cu dezvoltatorii, permite coborârea maximă a locurilor dedicate pasagerilor şi crearea unor poziţii de şezut tipice mașinilor sport clasice cu motoare pe benzină.
Noul coupe Piëch GT2 este planificat să fie dotat cu o baterie inovatoare dezvoltată de compania Desten din Hong Kong, care, prin intermediul unui terminal al altei companii partenere – Qingdao Tgood Electric – o poate încărca până la 80% în mai puţin de cinci minute. Capacitatea bateriei nu a fost încă dezvăluită, dar se promite o autonomie de plus-minus 500 de km în ciclu WLTP. Bateria nu necesită răcire lichidă, fiind suficientă cea asigurată de aer, astfel încât greutatea automobilului va fi de aproximativ 1.8 tone.
Modelul de serie va mai avea trei motoare electrice (unul pe puntea din față, două pe spate), care vor fi capabile să accelereze coupeul de pe loc şi până la 100 km/h în mai puțin de 3.0 secunde. Interesant mai este de notat că s-a promis posibilitatea modernizării hardware/software a mașinii pe toată durata ciclului său de viață, soluţie prin care produsele Piëch nu vor putea fi considerate practic niciodată învechite.
Numirea experimentatului Matthias Müller în funcția de președinte al Consiliului de Administrație ar trebui să inspire încredere suplimentară în investitorii Piëch Automotive și să asigure un flux financiar fiabil înainte de a intra pe piață.
Inginerul șef al companiei elvețiene nu este mai puțin experimentat – Klaus Schmidt – cu o experienţă de 37 de ani şi care a lucrat anterior la BMW Motorsport, inclusiv la dezvoltarea unor modele M legendare.
Echipa mai este formată din Andreas Henke, CEO şi responsabil de marketing, anterior fiind angajat la Porsche și Burmester, în timp ce noul șeful pe vânzări Jochen Rudat, vine de la Tesla, acolo unde a lucrat timp de zece ani în biroul european al companiei, iar anterior a fost angajat şi la BMW Group.
Cmentariile sunt închise