(foto) Ambasada SUA vinde câteva automobile rar văzute în Moldova. Cum pot fi cumpărate?
Din când în când, misiunile diplomatice din Republica Moldova mai scot la vânzare tot felul de bunuri de care nu mai au nevoie. În trecut am auzit despre cazuri de mobilă scoasă la vânzare, tot felul de echipamente, dar iată că de această dată vorbim despre câteva automobile libere de vânzare.
Vânzătorul este chiar misiunea diplomatică americană din Republica Moldova, care a anunțat că are la ofertă trei automobile ce pot fi întâlnite rar pe drumurile din țara noastră. Și iată care sunt acestea…
- Chevrolet Avalanche 1500
Acest exemplar dotat cu tracțiune integrală are un motor de 5.3 litri pe benzină care produce 320 de cai putere și un parcurs de 95.000 de kilometri. Varianta de caroserie este Regular Cab.
Avalanche este construit pe platforma utilizată de Cadillac Escalade și Chevrolet Silverado, iar pe unele versiuni de echipare putea fi dotat și cu diferențial blocabil spate.
- Chevrolet Avalanche 1500
Al doilea exemplar la fel este un Avalanche produs în anul 2009 și dotat cu același motor V8 de 5.3 litri, însă diferența cea mare este că acest exemplar are un parcurs de doar 65.000 de kilometri.
- Chevrolet Express Passenger Van 1500
În acest caz vorbim despre un monovolum produs în anul 2012 și care are la bord 97.000 km. La fel ca și celelalte două exemplare, Chevrolet Express Passenger Van 1500 este dotat cu tracțiune integrală şi are sub capotă același motor V8 pe benzină de 5.3 litri.
Cum pot fi cumpărate aceste mașini?
Ofertele trebuie să includă următoarea informație: numele solicitantului, prețul oferit și numărul de telefon. Ofertele trebuie să fie în dolari SUA și prezentate în plicuri sigilate la recepţia Ambasadei SUA până la orele 17:00, joi, 25 martie 2021. Câștigătorului va fi informat prin intermediul unui apel telefonic vineri 26 martie, 2021, până la orele 12:00. Pentru mai multe informații apelați la: 022-40-83-85, 022-40-84-41
Taxele de import cine le achită?
Vehiculele plasate spre licitație sunt vândute în starea lor actuală și sunt importate temporar în Moldova (automobilele nu au fost supuse vămuirii și nu au garanții exprimate sau implicite asupra condiției lor). Solicitantul este responsabil pentru plata tuturor taxelor vamale de import. Vă rugăm să rețineți că vehiculele pot fi transmise câștigătorului numai după prezentarea dovezii de plată a tuturor taxelor vamale de import!
Cmentariile sunt închise