(foto) Celebrul UAZ Hunter se pregăteşte să devină un off-roader electric, însă nu din uzină

0

Tot mai multe SUV-uri electrice urmează să vedem pe piaţă în anii care vin, însă până atunci există deja oportunităţi de transformare în electromobile a unor modele actuale bine cunoscute. Avem exemplul companiei Kreisel care a modificat corespunzător acelaşi Hummer H1 sau Mercedes-Benz G-Class înaintea producătorilor auto propriu-zişi.

O asemenea situaţie urmează să se întâmple în cazul celebrului UAZ Hunter până când ruşii din Ulianovsk se vor gândi să facă asta, dacă se vor gândi..

Inițiativa de a face din Hunter un electromobil îi aparţine companiei MW Motors din Republica Cehă, cunoscută pentru lansarea maşinii originale Luka EV. Proiectul este numit MWM Spartan.

UAZ-ul, aşa cum îl ştim noi, a păstrat şasiul original cu sistemul său de tracţiune integrală şi demultiplicatorul, însă sub capotă a primit un motor electric în locul unuia cu ardere internă. Puterea generată de agregat nu se anunţă deocamdată, deoarece încă au loc teste.

În schimb, persoanele interesate într-o astfel de maşină vor avea opţiunea de a alege baterii cu o capacitate ce variază între 56 şi 90 kWh, ceea ce înseamnă că minim 300 km autonomie este asigurată.

MW Motors se așteaptă să producă Spartani electrici în serii mici. Publicul țintă este numit fermierii europeni, companiile miniere și companiile asociate cu industria forestieră, care au nevoie de mașini simple, robuste și durabile, cu zero emisii și capacități bune de off-road, fără accesorii şi interioare premium. MW Motors crede că există o astfel de cerere pe piață.

Mai mult, se dovedește că astfel de mașini sunt necesare în Marea Britanie! Prin urmare, MW Motors va face de asemenea (în premieră în istoria modelului) exemplare cu volan pe dreapta şi le va propune atât cu motor electric, cât şi cu motor pe benzină. Interesant este că transferul vitezometrului standard analogic în procesul de repoziţionare a volanului şi agregatelor aferente, pe panoul de bord, a provocat careva dificultăți, astfel încât a fost înlocuit pur şi simplu cu un mic dispozitiv digital.

Primul lot de SUV-uri cu volan pe dreapta, sub marca MWM, va pleca în Anglia în trimestrul doi (atât în variantă cu motor electric, cât şi cu benzinar), iar ulterior compania va organiza livrări în Japonia, țări asiatice și Africa de Sud. Versiunile electrice (cu volan pe ambele părţi) vor începe să fie oferite prin Europa abia din al patrulea trimestru al lui 2020. Un preţ de start nu a fost anunţat deocamdată.

Preluarea articolelor de pe www.autoblog.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației, iar în cazul portalurilor informaționale trebuie indicat și linkul direct (ACTIV) la sursă în lead. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu redacţia AutoBlog.MD. Materialele de pe www.autoblog.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Vezi şi:

(video) Los Angeles 2018: Premieră – Rivian R1S, un SUV electric cu până la 7 locuri şi un viitor rival pentru Tesla

https://autoblog.md/video-bmw-inext-i4-si-ix3-sunt-testate-impreuna-langa-cercul-polar-primele-detalii-despre-coupeul-cu-patru-usi/

(video) Premieră la Goodwood: Noua serie de curse cu SUV-uri electrice – Extreme E

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata