(foto) Centura de siguranţă e vitală! Un şofer nu ar fi ţinut cont de asta şi şi-a pierdut viaţa în Roşcani, Anenii Noi
Centura de siguranţă este un element cheie în construcția unui automobil. Aceasta a fost inventată în primul rând pentru a reduce riscul de deces în cadrul unui accident rutier, iar în automobilele moderne, dacă unele sisteme electronice de protecţie şi asistenţă pot strica în cazul unui impact, centura de siguranţă rămâne mereu la locul ei şi îşi arată eficienţa maximă.
Din păcate, mai sunt şoferi în această lume, inclusiv în ţara noastră, care, în anul 2020, auzind pe la ştiri de atâtea tragedii pe drumurile locale, continuă din păcate să o ignore. Pentru că vasăzică nu e comod de stat cu ea la volan, că nu există o deprindere, că se uită de cuplare când se porneşte de loc, că au nevoie să meargă doar câteva sute de metri…
Practic la miezul nopţii, ieri, aproximativ la ora 23:50, la intrarea în satul Roșcani din raionul Anenii Noi, un bărbat de 37 ani, moldovean, a făcut un accident fatal, deşi într-un final nu s-a mai aflat în automobil.
Contactată de AutoBlog.MD Silvia Vetcu, ofiţer de presă al IGP, ne-a comunicat că Mercedes-ul înmatriculat în Franţa s-a răsturnat de câteva ori după ce şoferul i-a pierdut controlul din cauza vitezei.
Mai mult, acesta a fost chiar aruncat din automobil, la o distanță de aproximativ 20 metri în timpul răsturnării, fapt care ne face să credem că nu avea centura de siguranţă cuplată, căci altfel nu este clar cum s-ar fi putut întâmpla asta.
În consecință, șoferul în urma traumatismelor primite, a decedat pe loc. Alte circumstanțe se stabilesc.
Vezi şi:
Cmentariile sunt închise