(foto) Cum arată îndeaproape reparaţia străzilor prin injectare cu beton asfaltic şi de ce este o idee proastă
În prezent, pe străzile din capitală se desfășoară lucrări de înlăturare a situațiilor de avariere, prin aşa-numita procedură de injectare cu beton asfaltic. Lucrările au început săptămâna trecută și sunt executate de un agent economic selectat în bază de concurs. Anterior Primăria a comunicat că intervenţiile s-au făcut începând de la intrările din oraș, arterele mari, poduri, căi de acces, însă iată că s-a ajuns chiar şi în inima Chişinăului (strada Puşkin).
Șeful interimar al Direcției generale transport public și căi de comunicație, Vitalie Mihalache, a informat marți, în cadrul ședinței operative săptămânale, că lucrările sunt organizate în regim alert, pentru a acoperi gropile care erau periculoase pentru deplasarea autoturismelor!
Acest regim alert, această grabă, se şi poate observa cu ochiul liber. Doar priviţi ce rămâne în urma unor astfel de reparaţii: pietrişul care stă împrăștiat în jurul gropilor plombate este împroșcat prin toate părţile, inclusiv pe trotuar şi peste alte maşini, chiar şi pe cele parcate în preajmă, odată ce sute de roţi vor trece peste el în toată ziua.
Ar trebui de urgenţă o ploaie ca să spele carosabilele şi astfel să facă munca până la capăt a agentului economic, în responsabilitățile şi contractul căruia nu este prevăzută strângerea resturilor?…
Cmentariile sunt închise