(foto) Este sau nu un fost angajat al INP? Cine e şoferul care circulă intenţionat prin capitală cu numere ilegal personalizate

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

În acest weekend au ajuns virale pe o reţea de socializare nişte fotografii ale unui automobil de model MINI Cooper, a cărui proprietar îl exploatase cu numerele de înmatriculare ilegal personalizate.

Maşina purta şi poate mai poartă actualmente numere de înmatriculare diferite decât cele originale, iar acestea au fost la rândul lor transformate pentru a fi lăsate la vedere doar două caractere din şase.

FOTO: facebook.com/mihail.buclis12

Potrivit informaţiilor pe care le-am identificat în comentariile unei postări cu una dintre imagini, proprietarul maşinii de culoare galbenă ar fi un fost angajat al Inspectoratului Naţional de Patrulare, ceea ce am şi notat în precedentul articol. Presupunerea noastră a fost motivată şi de faptul că în descrierea profilului său de Facebook este indicat că în perioada martie 2013 – iulie 2017 a fost angajat al MAI, unde a fost înrolat să muncească la scurt timp după ce a absolvit Academia de Poliţie „Ştefan cel Mare”.

Cu această informaţie în parlames, articolul nostru pe care l-am publicat în ziua de duminică a ajuns atât de citit, încât la un moment dat am primit un mesaj la adresa redacţiei de la un cititor, care şi-a dorit ca să-i păstrăm numele în anonimat. Acesta ne-a confirmat că este un fost angajat al INP şi ne-a oferit unele detalii despre situaţia în care s-a pomenit acest om într-o etapă recentă a vieţii.

FOTO: facebook.com/mihail.buclis12

Conducătorul auto este originar din raionul Glodeni, satul Ciuciulea şi la momentul de faţă a ajuns să aibă probleme cu legea.

„Totul s-a început cu câțiva ani în urmă, după ce şi-a depus cererea de demisie din MAI (într-una dintre postările de pe profilul său nou are scrisă toată povestea şi motivul pentru care a făcut-o). Tot de atunci i-au apărut probleme de ordin personal şi a început a-și face de cap prin toată țara (dând astfel de înţeles că e supărat pe foştii săi şefi): merge cu viteză, fără numere de înmatriculare, fără documente, majoritatea polițiștilor îl știu că are probleme și nu-i fac nimic. Mai are un Audi Q7 fără numere, l-au prins odată la Orhei, i-au închis mașina, însă a doua zi i-au dat voie și la fel mai departe merge fără numere și documente. Special îşi provoacă foştii colegi, totul filmează și publică online și nimeni nu-i poate face nimic… Pe profil la el sunt filmuleţe despre tot ceea ce face”, a declarat cititorul AutoBlog.MD.

Iată şi numerele de înmatriculare originale ale maşinii de model MINI, dar şi ce numere avea pe Audi Q7 înainte de a i le fi ridicate

Cu adevărat, profilul său de Facebook este cuprins de filmuleţe şi diverse imagini care au, să spunem aşa, un caracter „răzbunător” (poate din cauza conflictului pe care l-a avut în trecut cu mai marii de la MAI?). De asemenea, unele postări de-ale sale conţin date despre unele ilegalităţi care s-ar face în sistem, deşi este puţin probabil ca cineva să-l poată crede pe cuvânt…

Într-un final, de la acelaşi cititor am primit dovada principală că şoferul maşinii de culoare galbenă este un fost angajat al INP – o captură de ecran cu legitimaţia sa de poliţist. Pentru a ne asigura că este reală am putut să o găsim şi pe pagina sa anterioară de profil.

Preluarea articolelor de pe www.autoblog.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației, iar în cazul portalurilor informaționale trebuie indicat și linkul direct (ACTIV) la sursă în lead. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu redacţia AutoBlog.MD. Materialele de pe www.autoblog.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.


Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

You may also like...