(foto) Frumuşel! Honda va prezenta la Geneva prototipul primului său electromobil, cu cinci ecrane pe bord
O premieră mondială a companiei Honda la Salonul Auto de la Geneva va fi cea a unei versiuni prototip a primului său electromobil! Noul vehicul electric este dezvoltat cu accent pe funcționalitate, iar vehiculul pe care îl vom vedea demonstrează acest lucru prin designul său curat, simplu și unic.
Maşina arată o legătură clară cu al său concept pe care l-am văzut la Salonul Auto de la Frankfurt în 2017, însă acum arată mai aproape a model de serie.
Iată şi prima imagine cu interiorul acestui prototip. Planşa de bord pe toată lăţimea ei este completată de ecrane şi doar câteva butoane fizice există. În rest, cu elemente de design curate și tehnologie intuitivă, concentrată pe utilizatori.
Volanul multifuncţional va avea comenzi atât pentru asistenţi electronici, cât şi pentru multimedia sau chiar încălzire.
De asemenea, după ce am adăugat puţină lumină peste imagine, aflăm că imaginile de pe camerele ce înlocuiesc oglinzile retrovizoare vor fi afişate pe alte două ecrane care vor sta cel mai aproape de montanţi, practic în aceeaşi linie cu cele trei principale şi puţin întoarse spre şofer.
Deflectoarele sistemului de climatizare sunt aranjate frumos pe aceeaşi linie cu cea a bordului. Apropo, maşina este dotată şi cu un panou de control al climatizării, cu butoane fizice pentru o comoditate mai mare.
Deocamdată nu se ştie dacă aceleași soluţii, mai ales ecranele, vor fi păstrate şi pe maşina care va putea fi cumpărată.
Debutul acestei maşini la Geneva Motor Show este o demonstrație suplimentară a viziunii electrice a mărcii nipone, un angajament că două treimi din vânzările sale europene până în 2025 vor fi constituite de maşini electrificate.
Încă un lucru interesant este că Honda intenţionează ca modelul de serie, făcut pe baza acestui prototip, să fie scos în vânzare deja spre sfârşitul acestui an!
Cmentariile sunt închise