(foto) Honda HR-V facelift debutează în Japonia peste câteva zile
Producătorul japonez de automobile Honda a anunţat că la 15 februarie 2018 va prezenta modelul actualizat Vezel. Crossover-ul este cunoscut pe alte pieţe, inclusiv şi pe cea din ţara noastră, sub numele de HR-V.
Din singurele informaţii şi imagini disponibile deocamdată, aflăm că modelul compact va avea de suferit un retuş stilistic cel puţin în partea frontală, acolo unde blocurile optice vor fi noi, pe bază de LED-uri şi făcute în stilul celor de pe ultimele modele din gamă.
De asemenea, grila radiatorului şi bara de protecţie faţă a fost modificată, iar linia de jante a fost actualizată.
Honda Vezel facelift va dispune deja standard, cel puţin modelul destinat pieţei locale, de complexul de sisteme de siguranţă Honda Sensing. Acesta este compus din cruise control adaptiv, sistem de frânare automată în cazuri de urgenţă, sistem anti coliziune frontală, sistem de avertizare la ieşirea din banda de rulare şi sistem de recunoaştere a marcajelor rutiere.
În Japonia, “noul” crossover va fi disponibil la comandă cu o unitate de propulsie Sport Hybrid i-DCD, detalii despre care urmează să aflăm mai târziu. Până acum varianta hibridă a modelului producea 132 de CP dintr-un benzinar de 1.5 litri şi alţi 30 de CP dintr-un electromotor.
Standard însă va fi montat un motor pe benzină de 1.5 litri, care produce 131 de CP. Sistemul de tracţiune poate fi pe puntea din faţă sau unul integral.
După premiera locală a modelului va urma şi cea globală. Modelul Honda HR-V se vinde oficial şi în Republica Moldova.
Vezi şi: (foto) Noul crossover Honda HR-V este disponibil în Republica Moldova. Preţ şi dotări
Cmentariile sunt închise