(foto) În Olanda a fost reînviat Saoutchik – un atelier de caroserii deschis de un bielorus în urmă cu aproape 120 de ani

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

În Olanda a fost înregistrată marca Saoutchik BV, care va produce mașini de serie mică pentru colecționari. Compania omonimă a fost fondată inițial la începutul secolului XX de către un originar din Imperiul Rus. Primul model va fi roadsterul Saoutchik 300 GTC.

În 1906, un oarecare Iakov Savtchuk, născut în 1880 în actualul oraș Dzerjinsk de lângă Minsk, a deschis un atelier de caroserie în Franța. Denumirea sa – Saoutchik – este un nume de familie ușor modificat al fondatorului (Jacques Saoutchik).

În anii 1920, compania a devenit foarte populară datorită calității ridicate și designului interesant al lucrărilor sale, dar în 1955 s-a închis. Există mai multe modele clasice Bugatti, Delahaye, Pegaso, Mercedes-Benz, Hispano-Suiza și altele, care au caroserii personalizate anume de această firmă. Vezi câteva creații mai jos.

Acum, marca Saoutchik BV a fost reînviată în Olanda. Profilul rămâne același: compania va realiza mașini de serie mică și foarte scumpe pentru colecționari. Se declară că acestea vor fi făcute în principal în stilul automobilelor care datează din prima jumătate a secolului trecut.

Primul model va fi roadsterul 300 GTC, model care ține să amintească de celebrul Mercedes-Benz 300 SL. Caroseria custom este realizată din fibră de carbon produsă de POGEA Racing. Peste 4000 de ore de muncă manuală meticuloasă au fost necesare pentru a fi realizat primul exemplar.

Designul aparține echipei Ugur Sahin Design. În proiecte se vor folosi cele mai avansate instrumente, cum ar fi ingineria CAD, imprimarea 3D și prelucrarea CNC. Personalizarea în termeni de culori exterioare și interioare, ornamente, caracteristici și accesorii, rămâne la discreția clienților.

Producția modelului va fi limitată la 15 exemplare. Prețul și alte detalii tehnice sunt ținute în secret pentru un moment.

Însă se știe că baza mașinii este modelul Mercedes-AMG GT C Roadster, introdus în 2017. Asta înseamnă un V8 twin-turbo de 4.0 litri sub capotă, cu minimum 557 CP și 680 Nm dacă s-a păstrat intact. Modelul original poate face suta în sub patru secunde și rula cu aproape 320 km/h.

Cmentariile sunt închise