(foto) Incredibilă viteză, dorită şi în alte proiecte! Lucrările de pe strada Ismail se încheie astăzi

0

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

Anunţ de ultimă oră din partea primarului general al mun. Chişinău, făcut la ora 20:40! De mâine dimineață (unii taximetrişti afirmă că deja se poate şi de la această oră), va fi reluată circulația rutieră pe strada Ismail, tronsonul cuprins între str. București și bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, în ambele direcții!

Amintim că tronsonul în cauză a fost închis începând cu ziua de vineri, 4 noiembrie, lucrările fiind preconizate inițial până pe data de 20 noiembrie curent. Însă au fost depuse toate eforturile pentru ca lucrările să fie urgentate, în șantier fiind antrenați circa 30 de muncitori, cu toată tehnica necesară, care au lucrat în regim non-stop!

La această oră se fac ultimele lucrări de restabilire a săpăturii, cu ulterioara aplicare a asfaltului pe carosabil.

Edilul le mulțumește tuturor pentru înțelegere, dar aceste lucrări erau inevitabile. Intervențiile la canalizarea pluvială din sectorul dat au fost complexe și vădit necesare, fiind parte a proiectului de reabilitare a străzii 31 August 1989.

Receptorul pluvial existent era degradat și nu reușea că capteze apele care vin din direcția Telecentru.
Astfel, conform proiectului, au fost construite două receptoare noi, pentru a spori capacitatea rețelei de colectare.

Cu aceste lucrări se încheie toate intervențiile la canalizarea pluvială din cadrul proiectului dat!

În continuare, se va lucra la trotuare și carosabil, astfel încât, până la sfârșitul lunii curente, să fie aplicat stratul de binder pe tronsonul Ismail – Ciuflea, pentru a permite redeschiderea drumului pentru circulație.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata