in ,

(foto) Modelele Mercedes-AMG GT Coupe şi Roadster s-au ieftinit, în timp ce au primit încă 54 CP

Mercedes-Benz anunţă despre actualizarea modelelor Mercedes-AMG GT Coupe şi AMG GT Roadster. În familia din care fac parte devin versiunile de bază şi, datorită puterii sporite, elimină din gamă versiunile AMG GT S Coupe/Roadster cu 522 CP!

Astfel, familia va fi compusă acum din maşinile de bază, versiunile AMG GT C cu 557 CP, versiunile AMG GT R cu 585 CP şi noul AMG GT Black Series cu 730 CP.

Ambele automobile sport au acum un motor V8 biturbo M178 de 4.0 care produce 530 CP (+54 CP mai mulţi decât anterior) şi 670 Nm de cuplu (+40 Nm – cuplul pe care îl oferea anterior AMG GT S). Pot face sprintul 0-100 km/h în 3.8 secunde şi pot rula cu maxim 312 km/h.

Echipamentul standard include acum suspensia AMG RIDE CONTROL cu amortizoare adaptive, un diferențialul cu blocare electronică pe puntea din spate, eşapamentul AMG sports (opţional AMG performance cu supape active), sistemul de frânare de înaltă AMG high-performance cu discuri compozite și etriere de frână vopsite în culoare roșie.

Printre dotările suplimentare se numără o baterie litiu-ion folosită pentru demaror și modul de rulare RACE. Ca opțiune, în combinație cu pachetul AMG DYNAMIC PLUS, este posibilă și comandarea direcției active pe puntea spate (roţi spate directoare).

“Night Edition” devine de asemenea disponibil pentru ambele variante AMG GT. Echiparea este formată din AMG Exterior Night Package, etriere de frână negre, grilă de radiator AMG în dark chrome, faruri LED High Performance cu elemente negre și anvelope de dimensiuni mixte peste jante negre mat cu spiţe Y de 19/20 inci pe faţă/spate respectiv.

Alte caracteristici ale “Night Edition” includ acoperișul din fibră de carbon cu secţiuni negre pentru Coupe (pentru Roadster este un soft top negru). Pentru caroserie culoarea standard este neagră, în timp ce paleta a fost completată cu noile nuanţe opţionale obsidian black metallic, selenite grey metallic sau designo graphite grey magno

Interiorul unui AMG GT “Night Edition” prezintă, de asemenea, un aspect sportiv, exclusivist. Acolo apar scaune AMG Performance, un AMG Interior Night Package, un volan AMG acoperit cu microfibră DINAMICA (cu spiţe negre și padele în spatele său), tapițerie neagră Exclusive nappa STYLE pentru scaune, cu matlasare sub formă de romburi şi cu folosire de cusături negre.

Diverse elemente decorative sunt finisate într-un negru lucios, iar opţional se poate face uz şi de fibră de carbon. Un ecuson pe consola centrală va face referire la modelul de ediţie specială.

În Germania, maşinile actualizate au un preţ de start cu TVA inclus de 119,079.80 şi 130,679.80 de euro respectiv, putând fi comandate acum. Modelele vor fi disponibile în showroom-uri din noiembrie 2020.

La momentul publicării acestui articol, un Mercedes-AMG GT Coupe are un preţ de start în ţara noastră de 125.870 euro. Un AMG GT Roadster costă minim 136.550 euro.

GALERIE FOTO:

Iti place articolul?