(foto/video) Noi metode cu efect de a prinde vitezomanii din Chișinău din partea INSP

Peste 300 de șoferi, 327 mai exact, au fost prinși în ziua de ieri şi de astăzi circulând cu viteză excesivă. De notat este că majoritatea se deplasau repede nu undeva pe drumuri extraurbane, ci pe străzile din municipiul Chișinău!

Iată câteva exemple:

Şi, deoarece urmează încă două zile de odihnă, pentru a evita consecințele unor accidente produse din cauza vitezei excesive, INSP anunţă că va intensifica la maximum depistarea șoferilor care nu țin cont de regulile generale în timpul condusului.

Echipaje de poliţie vor fi prezente pe toate traseele şi drumurile din ţară, iar cei care depășesc limita de viteză și pun în pericol viața și sănătatea celorlalți participanți la traficul rutier vor fi sancționați conform legislației, care prevede o amendă de până la 1.800 de lei cu aplicarea a 5 puncte de penalizare

Astfel, conducătorilor auto li se solicită să respecte următoarele recomandări:

  • nu depășiți limita de viteză;
  • adaptați permanent viteza de rulare la condițiile de drum şi trafic;
  • abordaţi curbele uşor, păstrând o viteză redusă şi uniformă;
  • păstrați o distanță de siguranță față de autovehiculul premergător.

În contextul celor spuse, am căutat să aflăm şi o reacţie pe seama imaginilor care au apărut câteva ore mai devreme în spaţiul online şi care au arătat unde era dislocat un echipaj INSP care monitoriza viteza şoferilor – podul de deasupra bd. Decebal care face legătura cu centrul comercial Jumbo.

La întrebarea cât este de legală o astfel de modalitate de a vâna şoferii, ofiţerul de presă al INSP Natalia Golovco ne-a comunicat că acţiunea poliţiştilor din imagini nu constituie o încălcare, iar participanţii la trafic sunt obligaţi să respecte regulile de circulaţie!

Vezi şi:

https://autoblog.md/video-veste-proasta-pentru-vitezomani-acestea-nu-iarta-nimic-seful-politiei-despre-radarele-proaspat-cumparate/

Cmentariile sunt închise