(foto) Noul BMW Seria 4 a ajuns în Republica Moldova. Iată în ce echipare a venit primul exemplar
Noua generaţie BMW Seria 4 Coupe a ajuns într-un final şi în ţara noastră. La dealerul mărcii AutoSpace de pe strada Bucuriei 18a am găsit un exemplar de culoare albă proaspăt sosit, care așteaptă ca cineva să vină să-l adopte.
Automobilul din imagini este un BMW 420i – cea mai accesibilă versiune în caroserie coupe, care poate fi cumpărată la acest moment oriunde în lume. Asta înseamnă că sub capotă are un motor turbo pe benzină, de 2.0 litri volum şi cu patru cilindri, care produce 184 CP şi 300 Nm de cuplu.
Inclusiv prin intermediul unei tracţiuni spate şi a unei cutii de viteze automate în opt trepte poate face 0-100 de km/h în 7.5 secunde şi rula cu maxim 240 de km/h.
Exemplarul se mai remarcă prin câteva dotări opţionale precum un pachet exterior M Sport, ornamente BMW Individual Shadow Line, jante de 18 inci, faruri LED cu asistent la faza lungă, cutia de viteze opţională Steptronic Sport, volan încălzit, etc.
Preţul maşinii în cauză este de 48.515 euro, însă cel de bază pentru Seria 4 Coupe în Moldova este de 34.400 de euro!
[embeddoc url=”http://pdf.autospace.md/BMW_Auto/420i_Coupe.pdf”]
Cmentariile sunt închise