(foto) Noul SEAT Tarraco a primit echiparea FR Sport

SEAT Tarraco este un vehicul important pentru marca spaniolă, iar cererea clienților pentru cel mai mare SUV din gamă rămâne puternică. La fel ca și în cazul altor mașini din linie, clienții au așteptat următoarea etapă în lansarea vehiculului, odată cu introducerea echipării FR Sport, care urma să fie arătată la Salonul Auto de la Geneva.

Echiparea FR a fost arătată anul trecut la Salonul Auto de la Frankfurt pe maşina cu motorizare plug-in hybrid.

Echiparea FR Sport adaugă un alt nivel de atracție vizuală, atât cu o gamă de îmbunătățiri exterioare, cât și interioare. La exterior, Tarraco câștigă o grilă specifică de radiator, jante mai mari și mulaje negre pentru bosajele de pe aripi, alături de railings-uri pentru acoperiş care pot fi atât negre, cât şi în culoare Cosmo Grey, precum şi carcasele oglinzilor retrovizoare.

În spate Tarraco s-a ales cu un nou spoiler sport, stopuri cu iluminare coast-to-coast, logo FR şi denumirea Tarraco scoasă în relief şi scrisă de mână. Caroseria poate fi vopsită în mai multe culori la alegere, inclusiv în Merlot Red, exclusivă pentru această echipare. Aspectul este completat de nişte jante din aliaj de 19 inci sau opţionale de 20 de inci.

În habitaclu, un nou volan sport care poartă logoul FR, pedale de aluminiu, un sistem de infotainment cu monitor de 9.2 inci și nişte scaune sport exclusive, reglabile electric (doar al şoferului), cu memorie şi tetiere integrate (pot fi alese opţional alături de altele confortabile), disting un Tarraco FR Sport de alte maşini cu alte echipări.

Tarraco beneficiază, de asemenea, de o suspensie sport pentru a asigura călătoria și manevrabilitatea așteptată de la un vehicul care poartă ecusonul FR sau FR Sport. Ambele echipări pot fi combinate cu orice motor la alegere.

Printre altele incluse “la pachet” se numără: camere la 360 de grade, pachet de iarnă care adaugă duze încălzite pentru ştergerea parbrizului dar şi scaune faţă/spate încălzite, sistemul de parcare automată Park Assist cu senzori de parcare frontali, faruri full LED automate, SEAT Digital Cockpit, suport Apple CarPlay și Android Auto, o priză USB în toate cele trei rânduri de scaune dacă maşina se comandă cu şapte locuri, etc.

În Marea Britanie, preţul de start pentru SEAT Tarraco FR Sport 1.5 TSI Evo 150 CP porneşte de la 33.430 de lire sterline. Modelul de top SEAT Tarraco FR Sport 2.0 TDI DSG-auto 4Drive 190 CP costă de la 39.820 de lire sterline.

Preluarea articolelor de pe www.autoblog.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației, iar în cazul portalurilor informaționale trebuie indicat și linkul direct (ACTIV) la sursă în lead. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu redacţia AutoBlog.MD. Materialele de pe www.autoblog.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

GALERIE FOTO:

Cmentariile sunt închise