(foto) Noul smart #1 îşi arată formele camuflate
Odată cu reînnoirea mărcii, a produsului și a modelului său de afaceri, compania smart a intrat într-o nouă eră de dezvoltare. Fiind un brand premium de tehnologie auto complet electrică, smart își extinde portofoliul de produse și a prezentat oficial nomenclatura pentru noua sa generație de vehicule.
Fiind primul model de producție din familie, noul smart #1 a finalizat recent o serie de teste aerodinamice și de iarnă. Calitatea, performanța și fiabilitatea modelului demonstrează puterea unei cooperări perfecte între echipa globală de design Mercedes-Benz și departamentul de inginerie al smart.
Premiera maşinii este setată pentru o zi din 2022, deocamdată necunoscută. Piețele principale de desfacere vor fi China şi Europa.
China Automotive Engineering Research Institute din Chongqing dispune de cel mai avansat centru de testare aerodinamică auto din țară și unul dintre cele mai importante din lume. Aici, smart#1 a măsurat o performanță a coeficientului de rezistență aerodinamică de doar 0.29, o realizare de top, mai ales în comparație cu concurenții din același segment.
Acest lucru este deosebit de important, deoarece coeficientul de rezistență este factorul de bază care influențează consumul de energie al unui vehicul, autonomia, zgomotul generat de vânt și stabilitatea la viteză mare.
Datorită filozofiei de design “Sensual Producty” aplicată de echipa globală de design Mercedes-Benz, smart #1 dispune de un exterior raționalizat pur și elegant, un echilibru perfect între estetică și aerodinamică. Mânerele ascunse ale ușilor, pachetul aerodinamic extrem de eficient, precum și elementele mobile ale AGS (Active Grille Shutter), cu care este echipat standard, toate contribuie la o performanță aerodinamică ridicată.
În nordul îndepărtat al Chinei, la unul dintre cele mai reci poligoane de testare din lume și la temperaturi în jur de -40 °C, noul smart #1 a arătat o rezistență excelentă la frig extrem! Sistemul avansat de control al temperaturii bateriei menține starea optimă de lucru pentru baterie.
În plus, clienții își vor putea pre-seta programul de conducere prin intermediul aplicației inteligente sau al panoului de control al vehiculului pentru a preîncălzi automat bateria și pentru a asigura o eficiență optimizată a încărcării și livrării de putere.
Se mai menţionează că mânerele ascunse ale ușilor sunt echipate cu nişte funcții de spargere a gheții, funcționând normal chiar și atunci când mașina este acoperită cu un strat subțire de gheață.
Smart #1 a fost supus, de asemenea, unor teste complexe de zăpadă și gheață la fața locului, în condiții similare de condus urban în anotimp rece. Cu un sistem ESP robust susținut de Bosch și sistemul de propulsie complet electric, vehiculul combină confortul remarcabil la rulare, stabilitatea la manevrare, accelerația și performanța de frânare, oferind astfel siguranță și plăcere de condus.
Iată cum arată conceptul maşinii, prezentat în toamna lui 2021:
Cmentariile sunt închise