(foto) Patru imagini teaser de la VW cu noile Transporter T7, Amarok, Project Trinity şi un camion MAN

Volkswagen Commercial Vehicles, divizia producătoare de LCV-uri a VW, a făcut publică prima imagine teaser a noii generaţii VW Transporter T7, în versiune Multivan. Aceasta va înlocui generaţia T6 care este în producţie din 2015 şi care este de facto o versiune profund modernizată a celei T5 care datează încă din 2003.

T7 a fost construit de la zero, astfel încât va încerca să ne impresioneze cu un corp absolut nou. Prima fotografie oficială nu pune lumină pe părţi ale caroseriei, dar ne arată partea din faţă ce include o consolă şi o capotă scurtă, pe lângă noi faruri LED care sunt conectate vizual printr-o fâşie LED, element decorativ şi funcţional, pentru că va completa luminile de zi.

Judecând după imaginile prototipurilor de teste care au apărut mai devreme în spaţiul online, noul corp al maşinii va fi mai lung, dar şi mai scund în comparaţie cu cel actual. Asta înseamnă că va fi perceput ca un autoturism/monovolum, spre deosebire de Multivan-ul din prezent care e realizat sub forma unui microbuz.

Conform informațiilor preliminare, interiorul său se va asemăna în multe privințe cu al lui Golf 8, cu ecranele sale tactile și o abundență de suprafețe negre lucioase.

La baza modelului T7 Multivan se află platforma ușoară cu tracțiune față MQB, însă versiunea sa comercială e făcută pe baza noului Ford Transit Custom. Ford și Volkswagen au format un parteneriat în cadrul căruia vor stabili producția de maşini comerciale la uzina Ford din Turcia.

Motorul principal va fi cel mai probabil un modern 2.0 TDI. Va funcționa atât de unul singur, cât și împreună cu un motor electric pe versiunile hibride. Nu se exclude că va exista şi într-un format complet electric. Data premierei este încă necunoscută.

https://www.youtube.com/watch?v=LzMhIeJoVAM

Al doilea teaser este o nouă schiţă cu noua generaţie VW Amarok, prima fiind lansată acum un an. Imaginea în cauză prezintă deja contururile unei mașini de producție cu o cabină cu patru portiere și cu un design frontal modificat. Şi noul Amarok este planificat să fie produs la fabricile corporației Ford.

Fratele său de platformă va fi noua generaţie Ford Ranger. Conform unor surse, va exista şi o versiune Amarok R, care va împărţi o serie de agregate şi componente cu Ranger Raptor. Startul producţiei noii generaţii a pickup-ului VW este planificat pentru anul viitor.


Următoarele imagini le-a făcut publice şeful concernului Volkswagen Herbert Diess pe contul său de LinkedIn. Schiţele arată câteva dintre viitoarele produse electrice ale grupului auto, precum un cross-coupe şi cap-tractor cu sistem de conducere complet autonom.

Mașina electrică, cunoscută acum sub denumirea Project Trinity, va avea aspectul unui sedan coupe cu o gardă la sol decentă, alături de un aspect neobișnuit de aerodinamic și cu o parte posterioară întinsă, dar ascuțită. Modelul va introduce un limbaj stilistic fundamental nou pentru VW, însă atenţia principală se concentrează asupra interiorului.

Se așteaptă ca versiunea de producţie a proiectului Trinity să apară în 2026, dar înainte de aceasta Volkswagen va dezvălui un prototip pre-producție. În ciuda abundenței tehnologiei moderne, prima mașină electrică de pe această platformă ar trebui să fie comparabilă ca preț cu actualul VW ID.3.

În ceea ce privește proiectul unui camion fără pilot, nu există încă informații despre acesta. Capul-tractor din schiță poartă sigla MAN și este complet lipsit de cabină, dar în schimb se folosește un fel de carenaj masiv.

Cmentariile sunt închise