(foto) Pentru a fugi repede şi teafăr. La necesitate, o companie din SUA poate blinda chiar şi modele Ferrari

AddArmor, o companie americană care este specializată în personalizarea şi sporirea nivelului de protecţie a mașinilor, a anunțat despre pregătirea unui vehicul blindat destul de neobișnuit. Specialiştii au găsit o soluţie potrivită pentru a transforma un Ferrari 458 Speciale într-o capsulă blindată, astfel încât nici aspectul şi nici dinamica să nu-i fie afectată!

AddArmor a adoptat un concept de dezvoltare care nu este tipic pentru vehiculele blindate tradiţionale. Acestea sunt de obicei construite pe baza unor SUV-uri grele, dar compania a luat în calcul că maşinile grele sunt maşini lente, iar o ţintă lentă este o ţintă uşoară de eliminat.

Astfel spus, supercarul blindat are şanse egale de a-şi proteja pasagerii cum ar fi în cazul unui SUV, inclusiv datorită capacităţii de a ieşi rapid de sub un asalt cu gloanţe.

Pentru a-i păstra dinamica din fabrică (V8 natural aspirat de 4.5 litri cu 605 CP/540 Nm, 0-100 în 3.0 secunde, viteză maximă 320 km/h), inginerii au trebuit să sacrifice nivelul de protecție. Acest Ferrari 458 este blindat conform clasei incipiente B4, ceea ce înseamnă că este capabil să reziste doar la împuşcături din arme ușoare (calibru 9 mm; .38 Special; .357 Magnum; .44 Magnum). Doar vehiculele blindate conform clasei B5 şi mai superioare pot rezista la gloanţe de calibru 7.62.

Însă chiar și pentru acest nivel relativ modest de blindare AddArmor a fost nevoit să dezvolte o soluţie specială de protecție – materialele utilizate sunt de 10 ori mai rigide decât armura convențională și, în același timp, cu 60% mai ușoare. Întregul set de elemente de protecţie a adăugat pe supercar alte 70 de kg.

Dar greutatea suplimentară a putut fi parțial compensată prin înlocuirea unor părți de caroserie cu unele din fibră de carbon și instalarea unui nou eşapament uşor marca Capristo, prin care s-a sporit şi puterea motorului cu alţi 40 CP. Potrivit dezvoltatorilor, modelul Ferrari blindat este încă capabil să accelereze până la 100 de km/h în aproximativ 3.0 secunde și să atingă o viteză maximă de 325 km/h.

Prototipul demonstrativ a costat compania 625.000 de dolari, iar costul modificărilor propuse începe de la 28.000 de dolari.

Vezi o altă creaţie a firmei:

https://autoblog.md/foto-cea-mai-rapida-masina-blindata-din-lume-este-deocamdata-un-audi-rs-7-sportback/

Cmentariile sunt închise