(foto) Premieră mondială: Noul Bentley Continental GT Speed Convertible
Bentley a decis să nu întindă mult şi pentru că se apropie sezonul estival lansează din timp versiunea decapotabilă a noului Continental GT Speed. Modelul este practic la fel de dinamic precum coupeul.
Caracteristici cheie:
- Este numit cel mai dinamic Bentley decapotabil din toată istoria de 101 ani a companiei.
- Spre deosebire de coupe este echipat cu un acoperiș “Z-fold” personalizat, care poate fi instalat sau ascuns timp de 19 secunde, la viteze de până al 50 km/h, transformându-l dintr-un coupe de lux într-un Grand Tourer open-top la simpla apăsare a unui buton. Acoperișul, cu îmbunătățirile sistemului de etanșare și tratamentele acustice, contribuie la o reducere cu trei decibeli a nivelurilor totale de zgomot comparativ cu predecesorul său la viteze tipice de croazieră.
- Sunt disponibile șapte culori exterioare ale acoperișului, alături de opt finisaje de căptușeală interioară a acestuia.
- A primit un nou sistem electronic de roţi directoare spate, cu moduri Bentley, Comfort şi Sport.
- Dispune de suspensie pneumatică activă cu trei camere, sistem activ anti ruliu Bentley Dynamic Ride de 48V şi Active All-Wheel drive, eşapament sport, sistem de control a tracţiunii şi ESC (care poate fi deconectat) modificat specific, pe lângă alte sisteme active ale şasiului.
- Pentru prima dată pe un Bentley s-a montat un diferenţial electronic posterior cu alunecare limitată (eLSD).
- Pentru a completa capacitatea suplimentară a șasiului, a fost introdus un sistem de mecanisme de frânare carbo-ceramice nou proiectat, ca opțiune. Discurile sunt din carbură de siliciu, etrierele au câte 10 pistoane în faţă şi câte patru pe spate, iar materialul carbo-ceramic folosit permite reducerea greutăţii nesuspendate cu peste 33 de kg, pe lângă faptul că praf de frână aproape că nu se produce. Se ascund aceste piese extrem de importante în spatele unor jante de 22 inci cu design exclusiv.
- Sub capotă are un W12 twin-turbo de 6.0 litri, forţat să producă 659 CP şi 900 Nm de cuplu. Este dotat cu tehnologie Start-Stop şi poate deconecta la sarcini mici jumătate din numărul cilindrilor. Este cuplat la o cutie de viteze automată în opt trepte şi cu dublu ambreiaj, cu ajutorul schimbărilor rapide (de două ori mai rapidă în modul Sport decât maşina standard) ale căreia poate face 0-100 km/h în 3.7 secunde şi rula cu maxim 335 de km/h.
- La capitol design exterior dispune de o grilă de radiator și o grilă inferioară întunecată, praguri laterale mai sculptate, o aplicaţie neagră sub formă de radiator în spatele roţilor frontale și un badge discret cromat “Speed” pe aripile din faţă. Maşina poate fi personalizată cu un Black Package şi Carbon Package pentru contrast faţă de culoarea caroseriei.
- Interiorul este decorat în mod specific unei maşini sport. Dispune de praguri personalizate, aplicaţii din piele, fibră de carbon şi Alcantara (aluminiu şi lemn fiind printre opţiuni), cusături contrastante, etc.
- Un încălzitor de gât (care este atât mai cald, cât și mai silențios decât în modelul din generația anterioară), este integrat perfect în scaunele Comfort încălzite și ventilate, optimizând eficiența și fluxul de aer în jurul tetierelor reglabile electric. Combinat cu un volan încălzit și cotiere încălzite, aceste caracteristici sofisticate de confort creează o experiență de condus luxoasă în toate mediile.
Modelul se poate comanda deja. Preţul de start nu a fost anunţat.
Cmentariile sunt închise