(foto) Premieră: Sedanul Lynk & Co 03 a suferit un facelift şi arată mai agresiv

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

Fiind singurul sedan al acestui brand tânăr, pe lângă care există deja lansate cinci SUV-uri, modelul Lynk & Co 03 încă nu a ajuns în Europa, aşa cum s-a întâmplat în cazul lui 01. Timpul nu se lasă aşteptat, astfel încât acest bestseller este actualizat acum, după patru ani de prezenţă pe piaţă.

În China, vânzările modelului reprezintă aproape o treime din volumul total al Lynk & Co şi doar anul trecut au fost distribuite clienţilor 77.000 de unităţi.

Modelul dinaintea facelift-ului

Cum s-a schimbat:

  • Designul corporativ este păstrat, însă prin intermediul unor intervenții stilistice arată oricum diferit, dar şi mai agresiv, chiar în echiparea de bază. Noi sunt barele de protecţie, gura de admisie a aerului e mai mare, toate blocurile optice sunt noi.
  • Interiorul este complet nou: totul a fost schimbat, inclusiv panourile ușilor și consola centrală. Ecranele sunt mai mari în diagonală. Cel din spatele volanului nu mai are un vizor, iar cel al sistemului multimedia este deasupra deflectoarelor de ventilaţie şi întors spre şofer. Din numărul total de butoane fizice s-a mai scos.
  • Sub capotă:
    • Motorizarea de bază 1.5 turbo cu trei cilindri (180 CP) a fost eliminată din gamă, deși există informații în presa chineză că mai târziu cel mai simplu sedan va fi echipat cu un nou benzinar turbo de 1.5 litri şi cu patru cilindri, care este deja cunoscut de la mașinile Geely. 
    • Până atunci, singura opţiune va rămâne un benzinar turbo de 2.0 litri, a cărui putere a crescut de la 190 la 218 CP. Cutia de viteze este una robotizată cu șapte trepte și două ambreiaje.
    • În continuare va exista şi în format PHEV, în care motorul turbo cu trei cilindri este suplimentat de un motor electric. Până în prezent unitatea de propulsie producea 262 CP, însă caracteristicile sedanului actualizat nu au fost încă anunțate. 
    • Modelul de top va fi în continuare Lynk & Co 03+, dotat cu un motor de 2.0 litri (265 CP), o cutie automată în opt trepte, tracţiune integrală, un bodykit cu elemente aerodinamice, jante diferite, scaune profilate, frâne mai performante, etc.

Pe piața chineză, Lynk & Co 03 facelift va apărea până la sfârșitul toamnei. Mașinile încă actuale, fără restyling, costă de la 20.000 de dolari pentru versiunea cu motor în trei cilindri, iar 37.000 de dolari se cer pentru cel mai performant sedan cu AWD.

Mai este necesar de menţionat un lucru interesant: maşina este lăudată! Pe site-ul oficial chinez, de unde se poate procura şi online, după configurare, secţiunea recenzii conţine în acest moment 110.079 de păreri şi toate sunt marcate cu cinci stele din cinci posibile!

GALERIE FOTO:

Cmentariile sunt închise

https://jdih.sumbawakab.go.id/ https://perpus.pn-wates.go.id/ https://si-asik.tubaba.go.id/assets/kygacor/ https://surat.sumbawakab.go.id/upload/