(foto) Procuratura Anticorupție a ridicat un BMW M8 Gran Coupe

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

Procurorii anticorupție au depus demersuri în vederea arestării preventive a 22 de persoane, din cele 24, reținute în dosarul escrocheriei și spălării de bani, care a vizat fraude de proporții și tranzacții suspecte pe piața financiară. Judecătoria Chișinău (sediul Ciocana) urmează să se expună astăzi asupra demersurilor PA.

Amintim că, acum două zile, ofițerii CNA au operat percheziții la un grup de escroci care ar fi deposedat de bani sute de cetățeni ai Republicii Moldova, ai Federației Ruse și ai Kazahstanului, prin intermediul unei companii de consultanță în domeniul tranzacțiilor la bursă. Pe parcursul ultimilor doi ani, această companie, înregistrată în Cipru, dar cu o reprezentanță la Chișinău, ar fi încasat de la clienții săi, prin fraudă, peste 1.5 milioane de euro.

Investigațiile și acțiunile de anchetă în acest caz au stabilit că reprezentanții companiei ofereau servicii de consultanță potențialilor investitori pe piața financiară, sugerându-le tranzacții și investiții profitabile. Aceștia identificau victimele din fostele țări ale CSI, se prezentau ca angajații filialei moldovenești a unei companii existente din Rusia, renumite pe piața financiară și le propuneau servicii de expertiză, analiză și consultanță.

Victimele erau convinse să facă investiții de zeci și sute de mii de euro, inclusiv pe piața Forex, iar după ce depuneau banii pe conturile, gestionate de membrii grupului, aflau că tranzacțiile au eșuat, iar investițiile au fost neprofitabile. Ca să șteargă urmele infracțiunii, bănuiții sistau comunicarea cu victimele, schimbându-și numerele de telefon și eliminând toate platformele pe care contactau.  

Ofițerii CNA și procurorii anticorupție au cercetat mai multe luni activitatea infracțională a grupului, urmărind întregul circuit al banilor, proveniți din escrocherie. Potrivit informațiilor obținute, aceștia ajungeau pe conturile organizatorilor, după un șir de transferuri pe diferite conturi, deschise în băncile din Cipru, Marea Britanie și Coreea de Sud. Operațiunile erau efectuate cu scopul de a deghiza proveniența banilor și a ascunde beneficiarii efectivi ai infracțiunilor de escrocherie. Astfel, destinația oficială a banilor, ajunși în Republica Moldova, era ”pentru plata salariilor și taxelor”.

În urma perchezițiilor au fost ridicate, pentru asigurarea recuperării prejudiciului, sume de bani în diferită valută (14.500 de euro și 4.000 de dolari), patru automobile (printre care un BMW M8 Gran Coupe, model care costă în Moldova minimum 142.300 euro, iar pentru alţi 14.300 se transformă în M8 Competition), carduri bancare, înscrisuri de ciornă, telefoane, calculatoare și alte mijloace de comunicare și purtători de informații.

Mai multe conturi bancare, prin intermediul cărora se operau tranzacțiile suspecte, au fost blocate în afara țării. De asemenea, au fost identificate probe, care demonstrează multiple transferuri de mijloace financiare pe conturile bănuiților.

Persoanele în cauză sunt bănuite de spălare de bani în proporții deosebit de mari, însă se prezumă a fi nevinovaţi până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.

Cmentariile sunt închise