(foto) S-a deschis parcarea automatizată din spatele Guvernului. Tarife şi cine are acces interzis

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

A fost lansată parcarea automatizată din centrul capitalei, de pe strada 31 August 1989, găsită practic în spatele Guvernului sau vizavi de intrarea în Muzeul Naţional de Istorie. Despre acest proiect s-a comunicat pentru prima dată în septembrie 2020, iar lucrările au început abia în ultima zi a lunii mai din 2021 şi au fost mai multe impedimente în realizarea lui, inclusiv din cauză că săpăturile se desfășurau sub pereții clădirii învechite a UTM.

Trebuia să fie gata până în octombrie 2021, căci planul era să fie dată în exploatare până la Ziua Oraşului Chişinău. La fel, în 2021, în ziua startului lucrărilor, s-a spus oficial că o perioadă de timp parcarea va fi gratuită, însă acum vedem că s-a renunțat la idee.

Proiectul a fost implementat de un agent economic în parteneriat cu Universitatea Tehnică a Moldovei și Agenţia Proprietății Publice. Parcarea are patru nivele, o înălţime de circa 10 metri, o suprafaţă de 180 de metri pătraţi şi locuri pentru circa 50 de automobile, care pot fi lăsate şi pe noapte. Lângă această construcție mai sunt amenajate locuri de parcare la sol, existând şi un terminal de încărcare pentru maşini electrice (AC 22 kW, DC 100 kW)!

Tarifele şi cine are acces interzis în această parcare automatizată vedeţi în galeria foto:

Cmentariile sunt închise

http://sisfora.pekalongankab.go.id/assets/laporan/ https://pps.iainlangsa.ac.id/ https://jdih.sumbawakab.go.id/