(foto) Un român s-a alimentat cu benzină în loc de motorină într-o staţie din Austria. Ce a făcut ulterior s-a aflat în toate ţările vecine
Un şofer român de microbuz s-a ales cu o amendă usturătoare după ce a alimentat din greşeală cu benzină în loc de motorină într-o staţie din Austria şi ulterior a găsit o soluţie “rapidă” pentru a rezolva problema.
Conform informaţiilor disponibile, şoferul în cauză conducea un microbuz în care se aflau şi alţi compatrioți, iar la un moment dat a intrat într-o benzinărie din zona industrială a oraşului Amstetten din Austria. După ce a părăsit staţia de alimentare bărbatul a realizat că a făcut o greşeală şi a alimentat cu benzină în loc de motorină.
Altă ieşire din situaţie nu a găsit decât să facă următoarele: a oprit pe marginea unui drum şi, cu ajutorul unui furtun, a scos benzina din rezervor şi a deversat-o pe jos!
Alţi şoferi, care treceau prin zonă, au observat ce se întâmplă şi au sunat imediat la poliţie, notează cotidianul austriac Kurier. În câteva minute, la faţa locului au ajuns forţele de ordine, care au solicitat să intervină şi un echipaj de pompieri pentru a limita efectele poluării.
Pompierii au demarat proceduri pentru a împiedica poluarea solului şi a apelor subterane, folosind substanțe absorbante pentru a absorbi benzina scursă pe marginea şoselei şi într-un şanţ.
Pe numele românului a fost formulată o plângere penală, totodată fiind amendat cu 1.000 de euro. Mai mult, el a fost obligat să plătească şi costul substanțelor folosite de pompieri, dar şi intervenția lor în sine.
Cmentariile sunt închise