(foto/video) 10 tancuri populare, asamblate în timpul celui de-al Doilea Război Mondial de producători auto

Nu este un secret că în timpul celui de-al Doilea Război Mondial industria „civilă” a lucrat pentru nevoile instituțiilor militare. Am decis să ne amintim cu ajutorul colegilor de la Motor care modele de tancuri și vehicule autopropulsate populare au fost asamblate de către producători auto bine cunoscuţi, în timpul cel mai sângeros conflict din istoria omenirii.

Apropo, în istoria auto există o dată interesantă – 24 august 1945. În această zi din trecut, de pe porțile uzinei Cadillac a ieşit ultimul tanc uşor M24 Chaffee. Din 25 august industria auto americană a revenit la producția de „produse pașnice”.

• „Fabrica de automobile Gorki” (GAZ)

– Modelul SU-76 (cunoscut în uzină sub indicatorul SU-12);
– Anii de producţie: 1942-1945;
– Exemplare produse: 14.292 (cel mai numeros vehicul blindat sovietic utilizat în război după celebrul T-34);
– Două motoare cu şase cilindri în linie, cu carburatoare, răcite cu apă (2 x 70 CP); Viteză maximă – 44 km/h pe şosea.

Principalii furnizori de vehicule blindate în Armata Roșie au fost uzinele producătoare de tractoare. Cea numită Kirov din Leningrad a asamblat faimoasele modele KV-1 și KV-2, iar cel mai numeros tanc din istoria războiului, T-34, era produs în Harkov (Ucraina), Celyabinsk și dincolo de munţii Ural.

Cu toate acestea, uzina de automobile din Gorki a avut o contribuție semnificativă la potențialul de tehnică militară a fostei URSS. Chiar înainte de război, acolo a fost făcut un lot de vehicule experimentale T-38, iar mai târziu a fost lansat tancul uşor T-70 folosit pentru cercetare, în timp ce SU-76 a fost creat anume pe baza sa.

Mașinăria, dezvoltată pentru a sprijini direct focul infanteriei, s-a dovedit a fi destul de reușită. Uşor (11.2 tone), compact şi datorită capacităţii sale de a fi mai greu observat, tancul s-a dovedit a fi destul de dinamic datorită instalării a două motoare pe benzină cu o putere totală de 140 cai putere. Tunul ZIS-3 de calibru 76.2 mm a fost capabil de a combate în mod eficient cele mai multe dintre tancurile germane, cu excepția „Tigrului” și a vehiculelor grele auto-propulsate.

În general, SU-76 a fost un tanc de succes: ieftin în producție, ușor de operat și destul de eficient în cazul unei folosiri corecte. Dar, din păcate, 76 a fost adesea folosit nu pentru scopul său principal – de artilerie, de sprijin al infanteriei, de distrugere a punctelor de atac fortificate, de luptă împotriva altor tancuri şi vehicule uşor blindate. „SU-urile” au trebuit mai degrabă să îndeplinească rolul de mașini de atac şi chiar de distrugătoare de tancuri din categorii mai superioare, lucru care a dus la pierderi mari în rândul echipajelor.

• Skoda Works

– Modelul Jagdpanzer 38 (t) Hetzer (Sd.Kfz. 138/2), cunoscut după război și sub numele de Hetzer (în traducere din germană: „hăituitor”);
– Anii de producţie: 1944 – 1945;
– Exemplare produse: 3.145 de unităţi;
– Motor cu şase cilindri în linie, cu carburator, răcit cu apă (7.75 litri, 140 CP); Viteză maximă – 40 km/h pe şosea.

Aproape toate industria cehă, care a căzut în zona de ocupație germană, timp de șapte ani a aprovizionat Wehrmacht-ul cu echipament: de la automobile și arme până la muniţii şi tancuri. Poate cel mai faimos vehicul blindat fabricat în Republica Cehă este tancul autopropulsat Jagdpanzer 38 „Hetzer”. Acest vânător de tancuri construit pe şasiul modelului uşor Pz.38 (t) la mijlocul războiului a apărut ca o alternativă mai ieftină pentru Stug III.

„Hetzer” combina dimensiuni foarte compacte (lungime mai mică de cinci metri, înălțime de numai aproximativ doi metri), cu o greutate mică (doar 15 tone), o armură frontală excelentă și arme puternice. Tunul cu un calibru de 75 de mm era eficient împotriva altei tehnici care se folosea atât pe frontul de est, cât şi pe cel din vest. În același timp, parametrii foarte căutaţi de camuflare pe care îi avea a făcut ca de cele mai multe ori inamicul să se apropie foarte mult de ele, fără ca să le observe.

Numai în perioada 1944-1945, uzinele Skoda Works şi Böhmisch-Mährische Maschinenfabrik AG au lansat, respectiv, câte 780 și 2.047 de exemplare. Cu toate acestea, asamblarea a continuat o vreme şi după război. „Hetzer”, de exemplu, a fost în serviciul forțelor armate elvețiene pentru o lungă perioadă de timp mai apoi.

• Daimler-Benz

– Modelul Panzerkampfwagen V Panther (PzKpfw V „Panther”);
– Anii de producţie: 1942-1945;
– Exemplare produse: 5.976 (unele au ajuns şi în România);
– Motor V12 Maybach HL 210 P30 sau HL 230 P45 din 1943, de 21 sau 23 de litri, cu carburatoare (700 CP); Viteză maximă – 55 km/h pe şosea.

Este unul dintre cele mai renumite tancuri din lume şi din industria germană, care s-a născut ca urmare a competiției creative. Încă din primăvara anului 1942, proiectele unui vehicul de luptă menit să se bată cu sovieticele T-34, au fost prezentate de către birourile de proiectare ale companiilor MAN și Daimler-Benz.

Reprezentanții celor din urmă au perceput prea literalmente sarcina tehnică și, în multe privințe, au cam copiat construcția legendei sovietice. Printre altele, Daimler-Benz a propus chiar să se refuze la utilizarea pe scară largă în tancurile germane a motoarelor pe benzină din acea vreme, în favoarea unora diesel. Ideea era rezonabilă, dar dificil de realizat – un agregat diesel adecvat germanii nu aveau pur şi simplu la acel moment.

Nu este surprinzător faptul că, în final, proiectul dezvoltat de MAN a fost recomandat pentru producția industrială. Daimler s-a ales doar cu procesul de asamblare, care a fost distribuit în mod egal întreprinderilor MAN, Daimler-Benz şi Henschel.

• Cadillac

– Modelul Light Tank M3 Stuart;
– Anii de producţie: 1941 — 1945;
– Exemplare produse: peste 22.000;
– Motor cu şapte sau nouă cilindri în stea, de 10.95 sau 16.73 litri, pe benzină sau diesel, cu 250 sau 220 de CP; Viteză maximă – 61 km/h pe şosea.

Acest lucru este greu de crezut, dar până la începutul celui de-al Doilea Război Mondial, armata americană nu a considerat tancurile ca fiind o forță serioasă, capabilă să rezolve sarcini importante pe câmpul de luptă. Nu e de mirare că cel mai talentat constructor american de tancuri John Walter Christie nu a primit nici o recunoaştere în patria lui.

Dar, mașinăriile dezvoltate de el, ca urmare a unei istorii interesante de spionaj şi contrabandă, au ajuns şi în URSS, unde au devenit baza pentru familia progresivă de vehicule cu şenile din seria BT.

– Modelul Light Tank M24 Chaffee;
– Anii de producţie: 1944 — 1945;
– Exemplare produse: 4.731;
– Două motoare V8 a câte 5.67 litri fiecare, putere totală 220 CP; Viteză maximă – 56 km/h pe şosea.

https://www.youtube.com/watch?v=CXdeUC8fc5E

Dacă „experimentul” M3 Stuart nu numai că arăta ridicol şi era uşor de distrus, atunci în proiectarea urmaşului său s-au luat în considerare toate aceste dezavantaje. М24 a fost din toate punctele de vedere un vehicul mai de succes. Păstrând dimensiunea compactă și masa mică a predecesorului, i s-au adăugat şi o serie de alte componente.

„Chaffee” era ales de multe ţări pentru că avea o armură destul de trainică pentru un tanc uşor, două motoare Cadillac nevoluminoase ce îi permiteau rapid să ajungă la 56 de km/h, iar un tun cu un calibru de 75 de mm era capabilă să bată chiar şi tancurile germane de dimensiuni medii.

Cu toate acestea, M24, numit în cinstea generalului Adna Romanza Chaffee, a apărut pe front numai în perioada finală a războiului. Dar designul progresiv i-a permis să mențină o formă bună chiar şi după predarea forțelor coaliției lui Hitler. Este suficient să ne reamintim că acest tanc a fost destul de eficient utilizat în timpul războiului coreean de la începutul anilor 1950, iar ultima sa apariţie în masă a fost în conflictul indo-pakistanez din 1971.

• Buick

– Modelul Gun motor carriage M18 Hellcat;
– Anii de producţie: 1943 – 1943;
– Exemplare produse: 2.507;
– Motor cu nouă cilindri în stea; Viteză maximă – circa 100 km/h pe şosea!

https://www.youtube.com/watch?v=vNkPD_qDLpg

Anume pe o astfel de schemă neconvențională a fost construit unul dintre cele mai renumite distrugătoare de tancuri care a fost în serviciul trupelor americane – M18 Hellcat. Dezvoltat şi asamblat în mijlocul războiului la uzina mărcii Buick, datorită greutăţii scăzute (17 tone) și a motorului Continental (345-450 cai putere), a intrat în istorie ca cel mai rapid vehicul de luptă dintre toate tancurile şi maşinăriile autopropulsate din acea vreme. Viteza maximă care putea să o atingă era de aproximativ 100 de kilometri pe oră!

Păcat doar că puterea tunului cu un calibru de 76 de mm nu era la fel de impresionantă ca dinamica sa. Cu toate acestea, dacă se întâlnea cu un adversar serios, echipajele mai întotdeauna se puteau retrage cu succes.

• Ford

– Modelul Gun motor carriage M10 Wolverine;
– Anii de producţie: 1942 – 1944;
– Exemplare produse: 6.706;
– Motor diesel cu 12 cilindri poziţionaţi în două rânduri (375 CP); Viteză maximă – 48 km/h.

Predecesorul lui M18 Hellcat, М10 Wolverine, a aparținut de asemenea numărului de autopropulsate neortodoxe: turn rotativ şi pe jumătate închis, dar și o dinamică bună. Cu toate acestea, spre deosebire de M18, model creat aproape de la zero, M10 a fost bazat pe şasiul tancului mediu M4 Sherman, moştenindu-i şi silueta, fapt care a dus la un proces complicat de camuflare.

Un alt dezavantaj evident al lui Wolverine a fost rotaţia extrem de lentă a turnului: o întoarcere completă la 360 de grade dura mai mult de două minute! Deci, odată cu introducerea lui M18 care era mai perfect din toate punctele de vedere, producţia modelului Wolverine la uzinele Ford a încetat imediat.

În ciuda deficiențelor, M10 a fost utilizat în mod activ în operațiuni de luptă din Africa de Nord, precum și în debarcările din Normandia, eliberarea Italiei și Ofensiva din Ardeni.

• Vauxhall (fost brand General Motors)

– Modelul Tank Mk.IV A22 Churchill (7.4 metri lungime, 530 mm gardă la sol);
– Anii de producţie: 1942 – 1945;
– Exemplare produse: 7.368;
– Motor boxer cu 12 cilindri, instalat de-a lungul axei longitudinale (21.3 litri, 350 CP); Viteză maximă – 25 km/h; Greutate – 37.9 tone!

Tancurile engleze, spre deosebire de avioanele de luptă, sunt rareori menționate în context eroic. Ca regulă, acestea erau lente, slab înarmate, și, deși unele modele diferă printr-o armură foarte puternică, eficiența lor de luptă era în mod semnificativ inferioară modelelor analogice sovietice sau germane.

Acest lucru a fost valabil și pentru seria Churchill, care a fost produsă și în uzinele companiei auto Vauxhall. Tancul Churchill, numit în cinstea prim-ministrului carismatic al țării, reprezenta un vehicul de talie grea, cu o dinamică şi un nivel de protecţie corespunzător, însă dotat cu nişte arme absolut ridicole.

Versiunile timpurii erau în general echipate cu un tun de 40 milimetri, aproape neajutorat în faţa tancurilor medii ale germanilor. Nu este surprinzător faptul că acest tanc a ajuns într-un număr destul de mare şi în serviciul Armatei Roşii, însă era folosit doar ca vehicul de sprijin al infanteriei.

• Renault

– Modelul R35;
– Anii de producţie: 1936 – 1940 (exemplare au ajuns şi în România);
– Exemplare produse: 1.635;
– Motor cu patru cilindri în linie, cu carburatoare, răcit cu apă (82 CP); Viteză maximă – 20 km/h.

În afară de glume, tancurile sunt al doilea nume a companiei Renault! Chiar a existat un timp când vehiculul blindat purta emblema constructorului francez pe armură. Proiectat la mijlocul anilor 1930, a fost cel mai numeros tanc francez în primele etape ale războiului. Apropo, chiar și primul tanc sovietic nu a fost altceva decât o copie a lui Renault FT17.

Francezii au fost implicați activ în producția de vehicule blindate în perioada dintre războaiele mondiale, realizând în acest caz succese remarcabile. Având în vedere conceptul de tanc, în primul rând ca un mijloc de sprijin al infanteriei, inginerii francezi nu au acordat mare importanță dinamicii – viteza tancului nu trebuit să fie mai mare decât cea a grupurilor de soldaţi. Poate fi o concluzie cam controversată, dar, acest lucru a permis creşterea nivelului de protecţie al vehiculelor pentru că nu înaintau rapid şi nu era lovite din plin de inamici.

Ca urmare, extrem de lentul Renault R35, care a fost în serviciul armatei franceze la momentul invaziei trupelor lui Hitler în 1940, a fost practic invulnerabil faţă de focurile de artilerie anti-tanc ale inamicului. Proiectilele dușmanilor literalmente se loveau de armurile frontale şi ricoşau ca nişte boabe de mazăre! Se crede că în cazul în care acest tanc ar fi avut un tun mai puternic şi nişte echipaje mai bine instruite, scenariul războiului ar fi mers altfel.

• Mitsubishi

– Modelul Type 95 Ha-Go;
– Anii de producţie: 1936 – 1943;
– Exemplare produse: 2.300;
– Motor Mitsubishi A6120VDe răcit cu aer, cu şase cilindri în linie şi volum de 14.4 litri (120 CP); Viteză maximă – 45 km/h.

Mulți au auzit despre splendoarea aeronavelor de luptă japoneze în 1941, care le devansau cu mult pe cele ale americanilor, însă tancurile japoneze erau ca nişte monștri din epoca de piatră. Într-o oarecare măsură, nepotrivirea pentru cerințele celui de-al Doilea Război Mondial al vehiculelor locale se datorează înșiși naturii confruntării armate, deoarece Japonia și Statele Unite au purtat în principal un război maritim în care tancurile au fost inițial folosite pe plan secundar şi doar pentru suport.

Estimarea eficienței utilizării vehiculelor blindate japoneze poate fi făcută doar în baza informaţiilor despre faimoasa luptă dintre forţele imperiale nipone şi Armata Roşie pe râul Khalkhyn Gol din 1939.

Succesul tancurilor Ha-Go, produse de concernul Mitsubishi, aşa şi nu a mai fost atins din cauza înfrângerii părții japoneze. Niponii au amânat în mod constant dezvoltarea de vehicule blindate mai moderne, iar primele prototipuri mai sofisticate au apărut numai atunci când cursul confruntării globale a fost deja predeterminat.