(foto/video) Noul Jaguar F-Type facelift a ajuns şi în Moldova. Cât face să ai unul?

Prezentat la începutul lunii decembrie din 2019 (click pentru a afla în detalii ce s-a schimbat), noul Jaguar F-Type facelift a ajuns într-un final şi în ţara noastră. Un exemplar poate fi explorat pe viu în showroom-ul Jaguar de pe strada Calea Ieşilor 14/1, asta până nu se va găsi cineva care să şi-l cumpere.

Exemplarul din imagini este un F-Type Coupe P300 R-DYNAMIC şi este încărcat cu practic toate dotările opţionale compatibile cu această versiune.

Deşi sub capotă are un motor turbo de doar 2.0 litri şi cu patru cilindri (300 CP/400 Nm), cuplat la o cutie de viteze automată în opt trepte, prin care toată puterea este transmisă pe puntea din spate, anume cu acest propulsor se poate înregistra cel mai bun consum mixt – 7.9-8.1 litri. Apropo, doar cu el greutatea maşinii poate fi de sub 1.600 de kg!

Deşi menţiunea anterioară nu îi prea va interesa pe cei care îşi doresc un automobil sportiv, mai importante sunt caracteristicile dinamice ale modelului. Aflaţi că, datorită acestui motor, poate face 0-100 km/h în 5.7 secunde, 80-120 km/h în 3.7 secunde şi poate rula cu o viteză maximă de 250 km/h!

Automobilul în cauză este finisat la exterior în culoarea metalizată cu efect lucios Ultra Blue, care este de fapt cea mai scumpă opţiune de pe el – 5.250 euro! Habitaclul este decorat cu o tapiţerie din piele Windsor în nuanţă Siena Tan.

Printre alte dotări bifate pe acest model se numără un acoperiş panoramic, faruri Premium LED, portbagaj acţionat electric, jante de 19 inci, scaune încălzite şi ventilate, volan încălzit, sistem de navigaţie, etc.

Exemplarul din imagini are un preţ de 74.600 euro, în timp ce preţul de start pentru un F-Type în ţara noastră este de 59.000 de euro.

Pentru a afla mai multe detalii despre noul Jaguar F-Type, dar şi despre oferta în cauză, nu ezitaţi să accesaţi jaguarcars.md sau să mergeţi la showroom-ul Jaguar Moldova!

GALERIE FOTO:

Cmentariile sunt închise