(foto) VW marchează 20 de ani de Tiguan cu o ediție specială
Pe fundalul unei situații de criză, Volkswagen celebrează oricum cele două decenii de succes fulminant în segmentul SUV-urilor compacte. Cu peste nouă milioane de unități vândute la nivel mondial de la momentul lansării pe piață în 2007 și până la sfârșitul lunii mai 2026, Tiguan și-a consolidat rapid poziția de favorit, devenind în mod constant cel mai bine vândut model al întregului Grup Volkswagen începând cu anul 2017.
Pentru a marca această bornă istorică, noua ediție specială Tiguan EDITION 20 este deja disponibilă pentru comenzi la un preț declarat atractiv.
Design exclusivist și dotări standard
Modelul EDITION 20 are la bază linia de echipare Life, însă combină dotările standard extinse ale acesteia cu elemente dinamice specifice pachetului exterior R-Line.
La o primă privire, vehiculul iese în evidență datorită unei culori complet noi, un roșu metalizat numit Maple Red, indisponibil în paleta standard sau opțională. Această nuanță a fost creată special și exclusiv pentru EDITION 20, conferind SUV-ului un aspect deosebit de elegant.
Pentru a completa pachetul aniversar, inginerii au integrat o serie de dotări unice:
- Pachet exterior R-Line pentru o prezență dinamică.
- Benzi decorative pentru bara de protecție frontală, finisate în culoarea vehiculului.
- Ornamente pentru geamuri și capace ale oglinzilor retrovizoare în negru lucios.
- Geamuri posterioare fumurii.
- Ornament tăiat cu laser pe montantul central cu inscripția EDITION 20.
- Proiector de logo încorporat în uși cu emblema EDITION 20.
- Jante din aliaj Coventry de 19 inchi cu finisaj vopsit colorat (versiunea de 20 de inchi este opțională).
- Inscripția Tiguan pe hayon și protecția pragului de încărcare, finisate în negru lucios.
- Cusături decorative roșii pe planșa de bord, panourile ușilor, husele scaunelor și covorașe.
- Mulaje iluminate pentru panourile pragurilor cu inscripția EDITION 20.
- Volan cu cadru și inserție într-o culoare specială, marcat cu logoul EDITION 20.
- Huse pentru scaunele față-spate au un design modificat, incluzând o nouă secțiune centrală.
Sub capotă, toți clienții care optează pentru modelul aniversar pot comanda oricare dintre motoarele disponibile pentru linia Tiguan Life, începând de la capacitatea de 150 CP. Preț de start – 48.180 euro în Germania.
Istoria unui bestseller
Martin Sander, membru al Consiliului de Administrație al mărcii Volkswagen responsabil pentru Vânzări, Marketing și After Sales, a subliniat importanța strategică a modelului: „Tiguan a fost un factor cheie în succesul mărcii Volkswagen în ultimii 20 de ani. Cu peste nouă milioane de vehicule vândute și statutul de cel mai bine vândut model al Grupului Volkswagen, exemplifică calitatea, versatilitatea și caracterul practic mai mult decât orice alt vehicul. EDITION 20 este modul nostru de a le mulțumi clienților care au contribuit la această poveste de succes.”
Povestea nu a început pe drum, ci pe scenă. În noiembrie 2006, Volkswagen a prezentat Concept Tiguan la Salonul Auto de la Los Angeles, un SUV compact cu design sportiv și caracteristici robuste. Reacția a fost copleșitoare, decizia de producție în serie fiind luată imediat.
Prima generație a debutat oficial peste un an, la Salonul Auto Internațional de la Frankfurt în 2007, lansarea pe piață având loc până la începutul lui 2008. Un detaliu inedit este însăși originea numelui: o fuziune inventată între cuvântul „Tiger” (tigru) și cuvântul german „Leguan” (iguană). Denumirea a fost stabilită în urma unui sondaj câștigat de cititorii revistei Auto Bild.
Din prima clipă, generația originală a impresionat printr-un concept modern de spațiu, sistem opțional de tracțiune integrală 4MOTION și o gamă largă de motoare, exact într-o perioadă în care cererea pentru SUV-uri compacte creștea rapid.
Ulterior, a doua generație (lansată în 2016) a mărit dimensiunile mașinii, a adus un design nou și sisteme de asistență de ultimă generație. Succesul a culminat în 2017, când a devenit oficial cel mai vândut vehicul al grupului, fiind însoțit pe piață și de o versiune alungită pentru clienții cu nevoi de spațiu mai mari: Tiguan Allspace alias Tayron.
Producție record, inovații tehnologice și capacități de tractare
Creșterea cifrelor de producție în acei ani a fost vertiginoasă: de la 120.000 de vehicule asamblate în anul de debut 2007, s-a ajuns la aproape 911.000 de unități în anul 2019. Performanța a primit un nou impuls în 2020 odată cu lansarea modelului sportiv Tiguan R, care dezvolta 320 CP și beneficia de tracțiune integrală.
A treia și actuala generație, intrată pe piață în 2024, continuă moștenirea aducând un design complet revizuit, un cockpit nou cu ecran tactil de mari dimensiuni și opțiuni preluate din clasa de lux. Spectrul de propulsie a devenit extrem de diversificat: pe lângă motoarele tradiționale TDI și TSI, clienții au la dispoziție sisteme eTSI (mild hybrid) și eHybrid (plug-in hybrid) care permit autonomii pur electrice de peste 100 de kilometri.
Motorizările de top primesc sistemul 4MOTION în dotarea standard și se pot transforma în adevărate mașini de tractare, capacitatea maximă ajungând la 2300 kg. În paralel, inginerii Volkswagen confirmă că lucrează deja din nou la o nouă variantă puternică R!
Pentru a acoperi cererea masivă a celor peste 60 de țări în care este comercializat, Tiguan este produs concomitent în trei locații majore de pe glob: Wolfsburg (Germania), Puebla (Mexic) și Anting (China).












Cmentariile sunt închise