Franța: Peste 75 de mașini au fost furate din două fabrici Stellantis cu suport din interior
Cinci persoane au fost plasate în arest preventiv pentru furtul a zeci de mașini pe parcursul mai multor ani din fabricile Stellantis din Mulhouse-Sausheim și Sochaux-Montbéliard, a anunțat luni procuratura din Mulhouse, conform AFP.
Capul grupării, un bărbat în vârstă de 62 de ani, a fost deja anchetat într-un prim caz de furturi de mașini din fabrică, care datează din 2018.
Hoții, care aveau complici în cadrul fabricilor, foloseau legitimația unui angajat de la fața locului pentru a scoate unul sau două vehicule printr-o parcare cu barieră.
Între începutul anului 2022 și iulie 2024, când au fost identificate ultimele furturi, au fost furate peste 75 de vehicule, printre care modele Peugeot 3008, 208 și 308.
Nouă persoane au fost arestate pe 17 septembrie, dintre care cinci, majoritatea cu antecedente penale numeroase, au fost acuzate de furt organizat și asociere pentru săvârșirea de infracțiuni. Acestea riscă până la 10 ani de închisoare.
În timpul perchezițiilor au fost ridicate bunuri importante: câteva mașini de lux și o sumă de 50.000 de euro în numerar de la domiciliul unuia dintre reținuți.
Potrivit procuraturii, anchetatorii au avut de-a face cu hoți de mașini experimentați. Întrucât vehiculele nu fuseseră vândute, numerele lor de serie nu erau cunoscute, ceea ce a îngreunat și mai mult depistarea lor. Majoritatea au fost revândute în Africa de Nord, în principal în Algeria.
Cmentariile sunt închise