Găsiți timp pentru a trece la anvelopele de iarnă în această săptămână! Ce arată prognozele meteo
Sezonul de iarnă începe uşor să-și intre în drepturi în regiunea noastră. În această săptămână vremea se va răci, temperaturile vor coborî până la cel puţin zero grade, iar izolat vor cădea precipitații sub formă de lapoviţă şi ninsoare!
Amintim că legislația în vigoare nu condiționează utilizarea anvelopelor de iarnă începând cu o anumită dată calendaristică şi până la un termen limită, ci de condițiile meteo nefavorabile. Respectiv, numai atunci când carosabilul este acoperit cu zăpadă, gheață sau polei conducătorii auto sunt obligați DEJA SĂ AIBĂ anvelope de iarnă pe maşini!
Astfel, şoferii din Moldova ar trebui deja să-şi planifice schimbul anvelopelor pentru următoarele zile, reieşind din prognozele meteo oferite de Serviciul Hidrometeorologic de Stat, care sunt reflectate şi de mass media.
Totodată, ar fi bine de luat în considerare informațiile despre starea vremii din ţările vecine, dar şi recomandări ale experţilor care meţionează că anvelopele de vară pierd din aderenţă şi nu mai prezintă performanţele necesare dacă temperatura de afară e de 7 grade Celsius sau mai mică, timp de câteva zile consecutive.
Acestea fiind spuse, recomandarea noastră este ca să găsiți timp pentru a trece la anvelopele de iarnă în această săptămână, dacă încă nu aţi făcut-o!
SHS îşi va actualiza în această după amiază prognoza pentru următoarele 7 zile, însă cea disponibilă la momentul de faţă confirmă că începând cu zilele de joi-vineri temperatura se răceşte brusc. Totodată, se vor înregistra ploi slabe, iar în combinaţie cu temperaturi de sub zero grade, ştiţi singuri ce va apărea pe carosabile.
Portalul Foreca prognozează că începând cu ziua de duminică seara vor cădea ninsori slabe, iar în zilele de luni şi marţi vor mai cădea precipitaţii sub formă de lapoviţă.
Şi portalul Ventusky arată că, mai ales de săptămâna viitoare, se vor înregistra ninsori slabe practic peste tot în Republica Moldova.
Chiar dacă acestea sunt doar prognoze şi vremea îşi poate schimba repede capriciile, de exemplu să nu avem parte de o primă ninsoare din cauza schimbării direcţiei ciclonului, pregătirile automobiliștilor pentru sezonul de iarnă ar trebui deja să înceapă!
Cmentariile sunt închise