GENEVA 2017: Reportaj video de la standul Hyundai

Sud-coreenii de la Hyundai au adus la Salonul Auto de la Geneva noua generaţie a modelului i30 Wagon, dar şi un concept pe care se pune o mare nădejde.

Fiind parte a unui consiliu format din mai multe companii care văd un viitor strălucit al propulsiei pe bază de hidrogen, Hyundai ne-a arătat mai mulţi ani la rând că dezvoltă şi această tehnologie. Peste câţiva ani aceasta va exista pe mai multe modele de serie şi cine ştie, poate va înlocui definitiv sistemele plug-in hybrid.

Iniţial Hyundai a început să experimenteze unităţi de propulsie pe bază de hidrogen încă din anii 2000, pentru ca în 2012 să lanseze o variantă de serie a lui ix35 cu un astfel de sistem.

Acum însă Hyundai doreşte să ne arate o nouă etapă a evoluţiei sale în acest domeniu prin conceptul FE Fuel Cell Concept, capabil să parcurgă 800 de kilometri cu un singur plin de hidrogen.

Cât despre noul break i30, producătorul îl poziţionează ca o maşină de familie care oferă mai mult spaţiu la interior decât un simplu hatchback i30. Modelul are un design reuşit, motoare eficiente şi o listă de dotări, care îl vor face unul destul de competitiv în segment.

Vezi mai multe: (foto) Premieră de la Hyundai: Noua generaţie i30 Wagon

TOATE PREMIERELE DE LA SALONUL AUTO DE LA GENEVA

Cmentariile sunt închise