Germania: O instanță a obligat Tesla să-i achite unei cliente zeci de mii de euro! Motivul

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

Numărul tot mai mare de alarme false pentru sistemul de frânare automată de urgenţă ale maşinilor Tesla a adus deja produsele mărcii sub controlul autorităților de reglementare din SUA. Incidentele legate de așa-numita „frânare-fantomă” continuă să crească: dacă la jumătatea lunii februarie din acest an, Administrația Națională pentru Siguranța Traficului pe Autostrăzi (NHTSA) a raportat 354 de reclamații cu privire la această pretinsă defecțiune, la începutul lunii iunie au fost deja 758!

În această ordine de idei, agenția a trimis o cerere corespunzătoare producătorului auto pentru a lua atitudine. Aşa-zisa frânare-fantomă se manifestă printr-o oprire bruscă de urgență a mașinii și afișarea unui mesaj despre amenințarea unei coliziuni frontale, atunci când o astfel de amenințare este de fapt absentă.

Conform redacţiei The Verge, pe 4 mai 2022, NHTSA a trimis Tesla o scrisoare de 14 pagini în care solicita informații despre aceste incidente. Departamentul era interesat nu doar de cazurile de frânare în sine, ci și de consecințele acestora: rapoarte despre accidente, răni, decese și daune materiale. Autoritatea de reglementare a cerut, de asemenea, să i se clarifice dacă sistemul FSD (Full Self-Driving) a fost activ în astfel de incidente. Producătorul auto a avut termen până la 20 iunie 2022 să răspundă acestei solicitări.

Problema frânării-fantomă a fost făcută publică încă toamna anului trecut, când Tesla a fost forțată să retragă și, ulterior, să relanseze platforma pilotului parţial automat FSD 10.3 cu remedieri. Cu toate acestea, dificultățile nu au dispărut: din noiembrie până în ianuarie NHTSA a primit 107 plângeri, deși în ultimele 22 de luni au fost doar 34. Până în februarie acumulaseră 354, acum sunt deja peste 758.

Departamentul de Investigare a Defectelor din cadrul NHTSA a inițiat o revizuire preliminară, care de obicei precede un recall – problema poate afecta până la 416.000 de vehicule. Din fericire, până în prezent nu s-au raportat accidente, răni sau decese cauzate de această problemă. Există o ipoteză că problema ar putea fi legată de decizia Tesla de a scoate radarele de pe Model 3 și Model Y din mai 2021, rămânând doar cu camere pentru sistemul Autopilot.

Şi acum, după ce v-am spus despre problemă, aflaţi că o posesoare de Tesla Model X din Germania a decis să de-a în judecată Tesla din cauza funcţionării incorecte a sistemului Autopilot, forţând compania să-i plătească costul integral al mașinii electrice!

Conform Reuters, care la rândul său citează Der Spiegel, femeia a obţinut câştig de cauză într-o instanţă din München şi aceasta din urmă a obligat Tesla să-i achite cea mai mare parte (99.416) a celor 112.000 de euro pe care cheltuit pentru plata maşinii noi, primită în primăvara lui 2017. Cumpărătoarea și-a exprimat nemulțumirea faţă de funcţionarea sistemelor active de asistență a şoferului, iar instanța a hotărât că deficiențele descrise de reclamantă reprezintă o amenințare gravă la adresa siguranței publice atunci când se deplasează în mediul urban.

În detalii, s-a putut demonstra în instanță că Tesla Model X nu recunoaște suficient de eficient obstacolele și adesea inițiază frânări bruște, care pot duce la coliziuni pe străzile orașului. Mașina electrică menționată recunoaşte cu încredere conurile de pe carosabil și barierele de construcție de pe drumurile Germaniei, dar în același timp a încetinit uneori fără niciun motiv aparent. În plus, proprietara s-a plâns despre încuietorile ușilor care funcționează prost.

Reprezentanții intereselor Tesla au declarat că sistemul nu este încă pregătit pentru utilizare urbană, dar instanța nu a acceptat acest argument, invocând pericolul manipulării setărilor sistemelor de bord în timpul conducerii în oraș și incapacitatea de a aplica selectiv sistemul, în funcție de condițiile de trafic. Mai mult, autoritățile au subliniat absența unei astfel de clauze în manualul maşinii. Drept urmare, instanța a obligat producătorul auto să plătească părții vătămate aproape 100.000 de euro plus 5%, precum și să compenseze 80% din cheltuielile de judecată ale reclamantei.

Elon Musk a promis în martie că va lansa o versiune mai avansată a software-ului FSD pentru Europa înainte de sfârșitul anului, după ce a primit toate aprobările legale necesare. La o întâlnire cu angajații de la uzina Tesla din Germania, șeful companiei a spus că varietatea condițiilor de drum din Europa face dificilă implementarea rapidă a conducerii autonome cu forțele specialiștilor interni.

Cmentariile sunt închise

http://sisfora.pekalongankab.go.id/assets/laporan/ https://jdih.sumbawakab.go.id/ https://perpus.pn-wates.go.id/ https://siat.unpad.ac.id/eoffice2020/uploads/