Guvernul alocă bani suplimentari pentru drumuri în Fondul Rutier, inclusiv pentru stingerea unei datorii
Pe lângă cele practic 1.5 miliarde de lei, alte 736 milioane de lei vor fi alocate suplimentar Fondului rutier, pentru întreținerea celor 5.951 km de drumuri naționale, inclusiv în vederea reparării drumurilor regionale aflate în starea precară. Executivul a aprobat acum câteva ore modificări la Programul privind repartizarea mijloacelor fondului rutier pentru drumurile publice naționale pe anul 2023.
Din suma totală, peste 123 de milioane de lei vor fi utilizate pentru întreținerea de rutină a drumurilor și trotuarelor pe timp de vară, iar 35.000 de lei vor fi destinate pentru acoperirea cheltuielilor din perioada de iarnă 2022-2023 și inițierea pregătirii stocurilor de materiale antiderapante pentru iarna 2023-2024.
La capitolul lucrări și servicii pentru întreținerea periodică, suma alocată anterior va fi majorată cu circa 33 de milioane de lei, iar pentru repararea drumurilor regionale cu indicele „G”, vor fi acordate 500 de milioane de lei. De menționat că sectoarele prioritare spre reparație au fost selectate utilizând Sistemul de gestionare a activelor rutiere și constituie 63 de sectoare cu o lungime de 88 km de drumuri regionale, amplasate în 29 de raioane ale Republicii Moldova.
Pentru reparații capitale a drumurilor și podurilor, se alocă mijloace suplimentare în sumă de 8.7 milioane de lei, iar pentru gestionarea drumurilor publice, urmare a deciziei Curții internaționale de arbitraj prin care s-a dispus achitarea integrală a lucrărilor și datoriilor acumulate către o companie de construcții, se alocă suplimentar suma de 39.7 milioane de lei.
Modificările se încadrează în limita mijloacelor financiare disponibile pentru Fondul rutier, aprobate prin Legea bugetului de stat pentru anul 2023.
[embeddoc url=”https://gov.md/sites/default/files/document/attachments/subiect-06-nu-583-midr-2023.pdf”]
Cmentariile sunt închise