Iniţial gratuit şi apoi pentru o taxă, maşinile BMW pot fi capabile să arate unde şi ce fel de radar stă

BMW a lansat o nouă funcţie numită Traffic Camera Information, una care este parte a pachetului ConnectedDrive şi care avertizează conducătorii auto despre locaţia camerelor şi radarelor de monitorizare, inclusiv a vitezei de circulaţie.

Constructorul german a început să ofere această tehnologie pe unele modele de maşini din gama anului 2021.

Noua caracteristică din fabrică este o versiune automatizată a unui serviciu similar oferit de aplicația de navigaţie Waze, care se bazează pe datele introduse de șoferi pentru a raporta capcanele de viteză și prezența altor măsuri de asigurare a securității în trafic.

Dar, spre deosebire de abordarea Waze, soluţia celor de la BMW se bazează pe o rețea națională de locații unde se găsesc radare staţionare sau mobile pentru a alerta conducătorii auto în timp real.

Sistemul este capabil să avertizeze cu privire la apropierea de camere care monitorizează viteza și trecerea la culoarea roşie a semaforului. Acesta nu numai că primește informații din surse accesibile publicului, dar utilizează, de asemenea, date de la radare și detectoarele cu laser.

Dacă o cameră este instalată pe drum, mașina va alerta șoferul cu un mesaj pe panoul de bord digital din spatele volanului. De asemenea, se pot afişa notificări pe head-up display, dacă acesta este disponibil în automobil.

Clienții vor putea activa şi utiliza Traffic Camera Information iniţial gratuit timp de trei luni (perioadă de probă), după care li se va cere 25 de dolari pentru următoarele 15 luni dacă vor dori să-l aibă în continuare.

Traffic Camera Information se bazează pe servicii de cartografiere de la HERE Technologies și Cedar Electronics. Deocamdată, noua caracteristică este disponibilă doar în unele țări occidentale, inclusiv în Statele Unite ale Americii și Regatul Unit al Marii Britanii.

https://autoblog.md/marea-britanie-politia-a-recunoscut-ca-face-uz-de-camere-si-radare-pentru-a-castiga-bani/

Cmentariile sunt închise