Italia: O șoferiță născută în 1920, trasă pe dreapta de carabinieri după miezul nopții

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

Mai rar, dar se întâmplă. În Italia, un echipaj de carabinieri a tras pe dreapta o șoferiță care avea permisul expirat de doi ani. Și mare le-a fost mirarea când au aflat vârsta femeii – 103 ani!

Oprirea sa a avut loc luni noaptea, în jurul orei 1, după ce un cetățean a sunat la 112 și a comunicat că un vehicul se deplasa într-un mod periculos prin Piazza della Repubblica din Bondeno. Carabinierii au identificat în scurt timp vehiculul și când l-au oprit s-au trezit în fața lor cu o persoană născută în 1920.

Femeia a spus că a ieșit în vizită la niște prieteni. Probabil, din cauza perioadei zilei, devenise dezorientată și continuase să hoinărească pe aceleași străzi. Bătrânei i-a expirat permisul în urmă cu doi ani, iar vehiculul era fără asigurare.

Doamna s-a ales cu amenzile corespunzătoare, însă carabinierii au făcut totuși și un gest bun. Au chemat o autospecială cu platformă pe care au încărcat mașina și au transportat-o la locul solicitat de aceasta. Apoi cu mașina carabinierilor femeia a fost dusă acasă, notează Ansa.

Bondeno se află în regiunea Emilia-Romagna şi are o populaţie de circa 15.000 de locuitori.

Vezi și: (video) Cum e să conduci la 107 ani! Iată-l pe unul dintre cei mai vârstnici şoferi din America

Cmentariile sunt închise