Lamborghini se laudă că are de lucru pentru aproape un an înainte, în ciuda pandemiei
Prima jumătate a anului 2021 face istorie pentru Lamborghini, deoarece vânzările globale din ianuarie până în iunie au atins niveluri record!
Producătorul italian de maşini super sport a livrat 4.852 de mașini în primele șase luni, făcându-l cel mai bun semestru din istorie, cu o creștere de 37% şi 6.6% faţă de aceeași perioadă din 2020 și 2019 respectiv.
Perspectiva este la fel de pozitivă, comenzile luate acoperind deja producția pentru următoarele zece luni, până în aprilie 2022!
Președintele și CEO-ul Stephan Winkelmann a comentat:
„Acest rezultat excepțional este o confirmare dublă pentru noi. Este o dovadă a solidității și puterii acestui brand, care se bucură de o creștere a atractivității, în pofida unei perioade de provocări și incertitudini continue. De asemenea, susține primirea pozitivă a noului nostru plan industrial pentru electrificarea viitoare a gamei noastre de produse, în care vom investi peste 1.5 miliarde de euro până în 2024. Cursul Lamborghini este stabilit pentru o perioadă de mare transformare, în care inovația tehnologică și sustenabilitatea vor merge mână în mână, cu accent pe performanța maximă a produsului și loialitatea față de ADN-ul mărcii”.
Vânzările tuturor modelelor Lamborghini sunt în creștere. Urus își păstrează poziţia de bestseller în acest an (2.796 de unități, +35%), datorită capacității sale de a combina performanțe de nivel superior cu versatilitate remarcabilă, urmat de Huracán (1.532 de unități, +46%) și Aventador (524 unități, +21%).
Săptămâna trecută a avut loc lansarea modelului Aventador LP 780-4 Ultimae, marea finală a legendarului motor Lamborghini V12, cu aspirație naturală, în așteptarea următoarei generații de produse, care va fi hibridizată din 2023.
De asemenea, programat să sosească pe piață în această vară este Huracán STO, o mașină super sportă omologată pentru a folosi drumurile publice şi inspirată din modelele de curse Huracán Super Trofeo EVO, precum și de Huracán GT3 EVO.
În context, Lamborghini anunţă că vara aceasta aduce și dezvăluirea unui alt produs nou, însă fără să ofere deocamdată mai multe detalii!
În ceea ce privește piețele de desfacere din 2021, Statele Unite sunt din nou pe primul loc (1.502 de unități), urmate de China continentală, Hong Kong și Macau (602), care au ajuns pe locul doi, Germania (391), Marea Britanie (318), Japonia (258), Orientul Mijlociu (226) și Italia (197). Distribuția vânzărilor este astfel bine echilibrată în cele trei macro regiuni din America, EMEA și Asia-Pacific.
La ora de faţă, Lamborghini este reprezentată la nivel global printr-o rețea de 168 de dealeri oficiali, în 51 de piețe doar. Cel mai apropriat de Moldova se află la Bucureşti!
Cmentariile sunt închise