“Lege” în Turkmenistan: Toate elementele negre de pe faţa maşinilor trebuie revopsite
În Turkmenistan au fost introduse noi reguli controversate pentru posesorii de automobile. Acum, nu numai mașinile de culoare neagră sunt interzise în țară, ci și cele albe cu detalii negre! Din 24 noiembrie, astfel de mașini nu pot trece inspecția tehnică periodică.
Amintim că toate mașinile de culori închise au început să fie interzise local pentru exploatare încă din 2018.
Potrivit turkmen.news, președintele Gurbangulî Berdîmuhamedov a emis personal “ordinul” (verbal) ce prevede lupta cu grilele negre de radiator și a altor elemente ale corpului maşinilor din partea frontală. Responsabilitatea pentru executarea acestuia a fost atribuită șefului MAI-ului local Mammetkhan Chakyev.
În această ordine de idei, conform radio Azatlyk, şoferii unor astfel de automobile au început să fie amendaţi pe străzile capitalei Așgabat încă de la 16 noiembrie. “Aceste inserţii sunt negre inițial atunci când mașina vine din fabrică. Acum, poliția rutieră cere ca acestea să fie revopsite în aceeași culoare cu mașina (chiar şi dacă tehnic nu e posibil). “Adaptarea” îi poate costa pe şoferi chiar şi peste 500 de euro”, a spus corespondentul.
Jurnalistul a mai amintit că înainte de aceasta proprietarii de mașini au fost obligați să-şi revopsească ambele bare de protecţie ale mașinilor, chiar dacă din fabrică au fost asamblate cu unele negre, fie ele şi din plastic. Iar în luna martie a acestui an, Poliția Rutieră din Așgabat a cerut automobiliştilor să dezactiveze sau să elimine complet blocurile optice pe bază de LED-uri! ¯\_(ツ)_/¯
Deocamdată, polițiștii turkmeni se limitează la avertizarea conducătorilor auto cu privire la necesitatea îndeplinirii noii cerințe și spun că în curând vor fi amendați pentru nesubordonare.
Totodată, autorităţile nu au specificat un termen limită necesar revopsirii şi nici nu au publicat nicăieri în mod oficial o listă a interdicţiilor. Dar dacă șoferii încearcă să conteste hotărârea, nimic nu-i împiedică pe poliţişti să-i amendeze şi să le reţină maşina prin a o duce la parcarea specială.
În contextul celor spuse, nu ştim dacă se vor conforma toţi şoferii la această decizie controversată, însă ştim că pe toată lumea din această ţară îi afectează în prezent o criză economică profundă. Cursul de schimb al manatului turkmen (moneda locală) pe piața neagră este de aproximativ șapte ori mai mic decât cel oficial.
De notat că albul ar fi culoarea preferată a preşedintelui Berdîmuhamedov, motiv pentru care şi marea majoritate a construcţiilor din capitala ţării sunt acoperite cu marmură albă (fapt care a fost chiar înregistrat în Cartea Recordurilor Guinness în 2013, drept cel mai alb, înmarmurat oraş din lume).
Vezi şi:
Cmentariile sunt închise