Mazda dezvăluie ce opţiuni diesel va oferi pentru europeanul CX-60

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

După lansarea recentă a noului Mazda CX-60 PHEV, compania a mai anunțat că va fi disponibil sub capotă cu încă un motor puternic, curat, eficient și nou – e-Skyactiv D. Unitatea de propulsie este o altă demonstrație a „Multi-Solution Approach” de la Mazda, în acest caz răspunzând nevoilor clienților care doresc o mașină eficientă, pentru condus pe distanțe lungi şi cu o capacitate mai mare de remorcare.

Strategia cu soluții multiple a companiei oferă diferite produse și tehnologii – inclusiv motoare cu ardere internă mult mai eficiente și o gamă largă de sisteme de propulsie electrificate, toate cu cele mai scăzute emisii posibile – care se potrivesc cel mai bine pieței locale și cererii de durabilitate a societății.

În total, în următorii trei ani, Mazda va lansa cinci noi produse electrificate care prezintă arhitectura sa cu platforme cu soluții multiple. După 2025, compania va lansa noua sa platformă Skyactiv EV Scalable Architecture – tehnologie unică care va permite companiei să construiască eficient mașini electrice de toate dimensiunile, folosind o singură platformă comună.

Sistemul de propulsie diesel de pe CX-60 este o premieră pentru Mazda – un nou motor diesel e-Skyactiv D cu șase cilindri în linie şi cu volum de 3.3 litri. Tehnologia avansată de ardere extrem de inovatoare face din noua unitate e-Skyactiv D una dintre cele mai curate motoare diesel din lume, iar Mazda este încrezătoare că va depăși toate reglementările viitoare privind emisiile, atunci când acestea vor intra în vigoare!

Dezvoltat folosind conceptul de „dimensionare corectă”, care optimizează volumul pentru a îmbunătăți atât eficiența consumului de combustibil, cât și eficiența energetică, noua unitate e-Skyactiv D cu șase cilindri şi cu injecție directă common rail, de 3.283 cm3, instalată longitudinal, va fi oferită în două versiuni asistate electric (mild hybrid, MHEV): 200 CP + tracţiune spate şi 254 CP + Mazda i-Activ AWD (tracțiune integrală). Cutia de viteze este una automată în opt trepte, în ambele cazuri.

Dispunând de noul sistem Mazda M Hybrid Boost de 48 V, noul motor diesel combină puterea mare cu o economie excelentă de combustibil. O tehnologie de ardere nouă, extrem de inovatoare şi avansată – DCPCI (Distribution-Controlled Partially Premixed Compression Ignition) – îmbunătățește și mai mult eficiența motorului, emisiile și economia de combustibil, atingând o eficiență termică de peste 40%.

Aceste două tehnologii contribuie în mod semnificativ la autonomia remarcabilă a lui CX-60, la senzația de condus puternică și la consumul și emisiile scăzute de combustibil.

SUV-ul european dotat cu e-Skyactiv D de 254 CP/550 Nm va putea realiza 0-100 km/h în doar 7.4 secunde și atinge o viteză maximă de 219 km/h, consumând în acelaşi timp mixt 5.3 l/100 km și generând emisii de CO2 de doar 137 g/km. Modelul cu 200 CP va promite un consum mai mic în ciclu WLTP (4.9 l/100 km), dar şi o cantitate mai mică de emisii – 127 g/km.

Formatul cu șase cilindri în linie produce mai puține vibrații datorită „echilibrului perfect” caracteristic, pentru o călătorie lină și silențioasă, oferind în același timp un sunet curat și captivant al motorului.

Livrarea cuplului mare îi conferă noului CX-60 o capacitate mare de remorcare (maximum 2.500 kg) și, ca urmare a structurii sale simple, greutatea motorului este similară cu cea a unui diesel Skyactiv D de 2.2 litri şi cu patru cilindri, reducând astfel diferența de echilibru de manipulare.


Amintim că modelul japonez este disponibil cu acelaşi e-Skyactiv D (însă doar în varianta sa superioară), alături de acelaşi motor diesel cu şase cilindri, dar neelectrificat (231 CP/500 Nm). Mai este necesar să amintim că gama de propulsoare mai urmează a fi completată cu un nou benzinar e-Skyactiv X de 3.0 litri şi cu şase cilindri, detalii despre care vor fi oferite mai târziu.

Odată cu lansarea lui CX-60, Mazda face un alt pas important în reducerea emisiilor flotei sale, pe cale de a deveni complet neutră din punct de vedere a emisiilor de carbon până în 2050.

În 2023, compania va lansa un nou model, Mazda CX-80, care este mai mare decât CX-60 și are trei rânduri de scaune.

Disponibil pe majoritatea piețelor europene, noul Mazda CX-60 diesel va fi pus în vânzare din ianuarie 2023.

Cmentariile sunt închise