Mazda poate mări puterea motorului său Skyactiv-X printr-un simplu update de software

În decembrie 2019, în Japonia iniţial, a început să se vândă modelul Mazda3 cu noul propulsor Skyactiv-X de ultimă generație. Compania a dezvoltat unitatea timp de mai mulţi ani, iar principala sa caracteristică este sistemul SPCCI (Spark Plug Controlled Compression Ignition), ceea ce înseamnă o auto-aprindere a amestecului de combustibil prin compresie, la fel ca în motoarele diesel.

Mai nou, Mazda îi anunţă o versiune actualizată!

Amintim că Skyactiv-X este un benzinar cu un volum de 2.0 litri, care produce 180 de CP şi 224 Nm de cuplu. Rata de compresie a motorului atinge un indicator impresionant de 15:1. La ralanti, benzina este aprinsă de la sine datorită compresiei, iar bujiile tradiționale sunt puse la muncă numai la sarcini mai mari.

În versiunea nouă a propulsorului, cunoscută sub nomenclatura 1.1, puterea maximă a fost mărită până la 190 CP, iar cuplul până la 240 Nm. Cu toate acestea, în cazul în care înainte cuplul maxim era disponibil tot la 3.000 rpm, acum e la 4.500. În zona de 1.500 de rotaţii tracțiunea a crescut la fel, astfel încât accelerațiile se vor simţi sporite în tot acest interval.

Şi acum apare o întrebare: toţi cei care şi-au luat o Mazda3 sau CX-30 până acum, cu motor Skyactiv-X în versiune inițială, îl au deja învechit? Deloc nu, asta pentru că toate modificările efectuate sunt legate de unitatea electronică de control. De la începutul anului 2021 Mazda a anunţat că va face disponibile actualizări de software pentru a avea sub capotă versiunea 1.1!

Vezi şi:

https://autoblog.md/video-test-drive-am-testat-noua-mazda-cx-30/
https://autoblog.md/video-test-drive-cum-merge-noua-mazda-3/
https://autoblog.md/video-mazda-lanseaza-in-vanzare-noul-motor-revolutionar-skyactiv-x-in-echiparea-noii-mazda3/

Cmentariile sunt închise