Moldova: Deşi nu ar trebui să o facă, noile camere din trafic generează amenzi chiar dacă ai centura cuplată

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

Conform unui recent reportaj televizat la subiect, după doar două luni de la punerea în funcțiune a sistemului actualizat de monitorizare video a traficului, doar în municipiul Chişinău s-au constatat peste 52.000 de mii de încălcări în ceea ce priveşte vorbitul la telefon (peste 8.400 de cazuri) şi necuplarea centurii de siguranţă (aproximativ 44 de mii)!

DA, abia de curând publicul larg a aflat, prin mesaje de la şoferi pe reţelele de socializare, că noile sisteme de monitorizare sunt capabile să depisteze şi astfel de nereguli, pe lângă viteză, marcaje şi culori nerespectate ale semafoarelor.

Aceste caracteristici extinse de monitorizare ale radarelor cu camere (vorbitul la telefon şi centura) au fost menţionate fără accent la evenimentul de prezentare organizat în luna februarie, dar cu precizarea că încă nu pot fi folosite pentru a emite sancțiuni din cauza legislaţiei în vigoare, care nu permite fixarea a ceea ce se petrece în interiorul unei maşini din motive de confidențialitate.

Alexandru Putere, directorul Serviciului Tehnologii Informaționale al MAI, a declarat însuşi în context că sistemul automat blurează faţa conducătorului auto care încalcă, cât şi a pasagerului din dreapta sa, dacă există pe scaunul dat.

Sursă video: rlive.md // Declaraţia lui Alexandru Putere, de la minutul 13:48 şi 38:25!

S-a schimbat oare fulgerător legea şi ne-a scăpat acest aspect? Nu de alta, dar tot mai mulţi şoferi se plâng pe reţelele de socializare că au primit “scrisoarea fericirii”, însă refuză să accepte cele constatate de sistemul electronic. Ei afirmă că şofează mereu cu centurile cuplate, însă ar fi fost prinşi fără acestea (şi nici fotografia alb-negru mică din scrisoare nu poate demonstra asta).

Aşadar, cum au putut fi prinşi dacă legea nu permite fixarea a ceea ce se întâmplă în interiorul maşinii, iar sistemul blurează automat ocupanții şi astfel nu se vede clar cine în genere era la volan? Ori întâi “big brother” vede ce trebuie şi apoi blurează?!?…

Evident că orice şofer are dreptul să conteste decizia sistemului automatizat, însă de ce se generează amenzi care vin în contradicție cu legea şi cu declaraţiile şefului STI al MAI? Se încalcă legea intenționat sau cineva de la Centrul de monitorizare lasă ca sistemul să lucreze la capacitate maximă? Ne exprimăm speranţa că va exista o reacţie oficială în timp.

Apropo, de notat mai este că noile camere pot surprinde imagini înalt detaliate, în rezoluţie 4K, corectitudinea fixării încălcărilor fiind una de 97%. Acestea pot fixa depăşirile de viteză, marcajele şi semafoarele ignorate, dar şi numerele de înmatriculare ale autovehiculului implicat în contravenţii, cu o exactitate foarte mare, de necontestat.

Astfel, fiţi buni şi nu încălcați regulile de circulaţie! De altfel, veţi fi impuşi în cadrul unor filtre organizate de INSP să achitați toate datoriile acumulate, asta dacă ignorați scrisorile şi nu plătiţi amenzile timp de 12 luni de la data încălcării.

Cmentariile sunt închise

slot gacor https://dapurberita.tubaba.go.id/kontak/