Moldova: S-a decis prelungirea automată a certificatelor de testare tehnică, însă nu e valabil pentru toate tipurile de maşini

Veste bună, menită să-i ajute pe conducătorii anumitor tipuri de mijloace de transport înmatriculate în Republica Moldova. Autorităţile au decis să prelungească automat certificatele de testare tehnică a mijloacelor de transport certificate CEMT și a remorcilor auto care au expirat după data de 12 martie 2020, până la 30 iunie 2020, în legătură cu pandemia de COVID-19.

FOTO: internationalfleetworld.com

Citat din dispoziţia nr. 15 din 8 aprilie 2020 a Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova: “Se prelungesc de drept până la 30 iunie 2020, inclusiv, termenele de valabilitate a certificatelor CEMT pentru controlul tehnic al autovehiculelor şi remorcilor, care au expirat după 12 martie 2020”.

Totodată, începând cu 3 aprilie 2020 până la 30 iunie 2020, inclusiv, se prelungesc până la finalizarea călătoriei termenele de valabilitate a autorizaţiilor CEMT pe termen scurt, care au expirat în timpul efectuării cursei, din cauza procedurilor administrative şi măsurilor restrictive aplicate de către state pentru combaterea răspândirii COVID-19.

De notat că autorizaţiile multilaterale CEMT sunt eliberate operatorilor de transport rutieri care efectuează curse internaţionale de mărfuri pe teritoriul ţărilor membre ale CEMT, cu unităţi de transport cu masa totală maxima de peste 12 tone şi care corespund normelor tehnice şi de siguranţă pentru categoriile de clasificare corespunzătoare categoriei de CEMT respective.

Autorizaţiile multilaterale CEMT se atribuie Republicii Moldova anual, conform deciziei secretariatului Conferinţei Europene a Miniştrilor de Transport în vederea facilitării transporturilor auto internaţionale de mărfuri şi utilizării mai eficiente a autovehiculelor.

Preluarea articolelor de pe www.autoblog.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației, iar în cazul portalurilor informaționale trebuie indicat și linkul direct (ACTIV) la sursă în lead. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu redacţia AutoBlog.MD. Materialele de pe www.autoblog.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Vezi şi:

Moldova: Ce se întâmplă cu înmatriculările auto în țară și cum facem dacă expiră revizia tehnică

https://autoblog.md/asiguratorii-auto-vor-plati-mai-mult-pentru-reparatia-automobilelor-accidentate-care-sunt-asigurate-cu-polita-rca/

https://autoblog.md/ultima-ora-soroca-primul-mare-oras-in-care-se-interzice-deplasarea-in-autovehicule-de-orice-tip-a-mai-mult-de-doua-persoane/

Cmentariile sunt închise