(foto) Ţările de Jos: Un nou Audi RS Q8 a fost înecat la 50 de km de locul unde acum trei ani a ajuns în apă un R8 V10 plus

Este poate primul accident înregistrat oficial cu implicarea noului SUV sport Audi RS Q8!

S-a întâmplat în Ţările de Jos, un stat de pe coasta de vest a Europei (începând cu 2020, Olanda şi-a schimbat denumirea şi poartă acum titulatura oficială de “Ţările de Jos” (Netherlands)), în care majoritatea drumurilor publice sunt construite pe lângă diverse râuri şi canale de apă.

Ieri, în jurul orei 13:30, conducătorul maşinii, care a fost cumpărată chiar recent, în una din primele zile ale anului, pentru suma impunătoare de 248.901 de euro (datorită taxelor locale mari pentru maşini scumpe), potrivit 112hm.nl, cel mai probabil i-a pierdut controlul şi a ajuns într-un astfel de şanţ.

Din fericire acesta nu a suferit careva traumatisme şi nu a fost nevoie chemarea unor medici, fiind capabil să iasă singur din maşină, ceea ce a şi făcut prin trapă. După aproximativ trei ore de la solicitarea unui serviciu specializat la faţa locului, SUV-ul cu 600 de cai putere a fost extras şi pus pe un vehicul cu platformă.

Interesant este faptul că situaţia în cauză ne-a amintit de un alt accident care s-a întâmplat cu un un Audi R8 V10 plus în circumstanțe similare acum trei ani. După o verificare cu ajutorul Google Maps am aflat că distanţa dintre locul producerii celor două incidente este în jur de 50 de km.

Preluarea articolelor de pe www.autoblog.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației, iar în cazul portalurilor informaționale trebuie indicat și linkul direct (ACTIV) la sursă în lead. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu redacţia AutoBlog.MD. Materialele de pe www.autoblog.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

GALERIE FOTO (sursă: Remco F. Gerritsen)

Vezi şi:


(foto) Primul accident cu un Mercedes-AMG GT 63 S 4MATIC+. A doborât şi a rupt un copac

(video) Primul accident cu “limuzina lui Putin”

(foto) Primul accident cu McLaren Senna. Valorea pagubelor i-a adăugat proprietarului peri suri pe cap

(foto) Premieră: Primul accident cu implicarea celui mai nou Bugatti Chiron

Cmentariile sunt închise

https://jdih.sumbawakab.go.id/ https://perpus.pn-wates.go.id/ https://si-asik.tubaba.go.id/assets/kygacor/ https://surat.sumbawakab.go.id/upload/