Votat: Apare amenda pentru neutilizarea farurilor maşinii pe timp de zi și noapte, ori vreme rea

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

(update 06.07.2023) Prevederile au intrat în vigoare din 6 iulie 2023.


(update 02.03.2023) Deputaţii din Parlamentul Republicii Moldova (54) au votat în lectură finală, cu modificări, o hotărâre de Guvern care prevede printre altele sancţiuni noi şi/sau actualizate pentru neutilizarea farurilor maşinii pe timp de zi și noapte sau vreme rea.

Legea va intra în vigoare, conform unui amendament nou, la data publicării în Monitorul Oficial. Respectiv, dacă se va întâmpla în câteva zile, până la sfârşit de martie inspectorii INSP vor fi în drept să aplice amenzi pentru cei care nu circulă cu luminile de zi/întâlnire incluse pe timp de zi, de exemplu.


(16.06.2022) Moldova: Se introduce amenda pentru neutilizarea farurilor maşinii pe timp de noapte sau vreme rea

V-am anunţat ieri că Guvernul Republicii Moldova a aprobat o serie de pedepse înăsprite pentru şoferii care încalcă sistemic şi penalizări reduse pentru cei disciplinaţi.

Am promis că vom reveni cu detalii despre unele dintre ele şi începem prin a vă spune că din acest an se va da amendă pentru cei care se deplasează cu luminile deconectate în faruri, în condiţiile în care sunt necesare!

Până la modificarea legii conducătorii auto erau de regulă opriţi de polițiști şi primeau doar o avertizare.

FOTO: tiresplus.com

Articolul 230 din Codul Contravenţional, alineatul (4) Nesemnalizarea vehiculului cu semnul distinctiv, va avea mai nou următorul cuprins:

„(4) Nesemnalizarea vehiculului cu semnul distinctiv conform Regulamentului circulaţiei rutiere, nerespectarea exigențelor de folosire a dispozitivelor de iluminat pe timp de noapte sau în condiții de vizibilitate redusă, se sancționează cu amendă de la 3 la 6 unități convenționale (150-300 lei) cu aplicarea a 2 puncte de penalizare.”

Suplimentar, conform unui amendament propus în a doua lectură, se completează articolul 230 cu noul alineat 4 prim:

„Neconectarea în faruri a luminii de întâlnire sau a luminii de deplasare pe timp de zi, conform prevederilor Regulamentului Circulației Rutiere se sancționează cu amendă de la 3 la 6 unități convenționale (150-300 lei).”

Scopul acestor modificări este de a aduce în concordanță rigorile articolului respectiv cu prevederile pct. 34, subpct. 1 și 3 din Regulamentul Circulației Rutiere, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 357/2009, or încălcarea regulilor stabilite de Regulamentul menționat atrage răspunderea contravențională.

Prezenta lege intră în vigoare la expirarea a 3 luni de la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, însă după ce va fi votată şi în Parlament.

Cmentariile sunt închise

http://sisfora.pekalongankab.go.id/assets/laporan/ https://pps.iainlangsa.ac.id/ https://jdih.sumbawakab.go.id/