Noi datorii! Moldova împrumută alte 300 de milioane de euro pentru construcția unor secţiuni de drum

Pe bune? DA! Este adevărat! Dacă dau, de ce nu, îşi spun unii mai mari de la Chişinău. Economia “excelentă” a Republicii Moldova permite luarea cu împrumut a unei noi sume de bani impunătoare de la partenerii de dezvoltare.

Şi din nou – sperăm că până la ultimul bănuţ şi că nimic nu va fi luat prin buzunare – resursele financiare se doresc a fi băgate în drumuri!

FOTO: texastribune.org

Şi aici o remarcă dacă se poate: De la Independenţă încoace, în această bucată de pământ pe nume Republica Moldova, în drumurile sale, s-au investit atâtea sute de milioane, ba chiar miliarde de lei (un miliard = 1.000 de milioane, pentru cei care poate au uitat), încât ar fi trebuit să ne aşteptăm până astăzi ca toate drumurile principale din ţară să fie în ordine, cel puţin să nu existe gropi, nicăieri, nemaivorbind de marcaje, iluminat, indicatoare, etc. Însă din păcate tot continuă de ani buni aşa-zisele reparaţii care nu mai par să aibă un capăt, pentru că vezi tu drumurile se strică. Cam des ele se strică. Din cauza neprofesionalismului şi calităţii proaste?

Mai este de neînţeles un lucru: la ce bun achităm taxa rutieră (de drum), dar şi vinieta (de către posesorii de maşini cu numere străine), la ce bun? Unde se duc toţi banii care se adună prin intermediul acestor taxe? În fiecare an auzim despre rectificări la Bugetul de Stat şi alocări de surse suplimentare pentru drumuri, în acelaşi Fond Rutier. Oare chiar nu sunt suficiente niciodată resursele pe care le avem şi suntem iar nevoiţi să ne împrumutăm, mai ales pe timp de pandemie?…

Revenind la anunţul făcut de Ministerul Economiei, aflaţi că Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și Banca Europeană pentru Investiții (BEI) va acorda Republicii Moldova un împrumut de 300 de milioane de euro (practic 6 miliarde de lei, fără vreo 35 de milioane) pentru reabilitarea drumurilor naționale M2 (drumul de centură a Chişinăului, unele sectoare ale căruia sunt acum la etapa de proiectare), M3 (Chişinău – Comrat – Giurgiuleşti – frontiera cu România) și M5 (Frontiera cu Ucraina – Criva – Bălți – Chișinău – Tiraspol – frontiera cu Ucraina).

Ministrul Economiei și Infrastructurii, Sergiu Railean, a adresat o cerere de finanțare în adresa acestor două instituții financiare și, recent, a primit confirmarea aprobării acesteia. Potrivit acordului, banii vor fi utilizați pentru reabilitarea și modernizarea câtorva secţiuni de pe trei drumuri principale: M2, M3 și M5.

Am încercat să aflăm care sunt acestea mai exact, însă deocamdată nu am primit un răspuns. (//UPDATE//: În conformitate cu Strategia Transport și Logistică pe anii 2013-2022, aprobată prin Hotărârea Guvernului 827/2013 drumurile M5/M3 și M2 au fost menționate ca drumuri prioritare pentru reabilitare și construcție. La momentul actual, Ministerul Economiei și Infrastructurii duce negocieri privind sectoarele și termenii de execuție. După semnarea contractului, Administrația de Stat a Drumurilor va deveni instituţia care va implementa proiectul).

Se mai spune că finanțarea corespunde obiectivelor de investiții a instituțiilor financiare europene pentru regiunea Parteneriatului Estic, agreat cu Comisia Europeană în 2019. În afară de finanțarea investițiilor de capital, împrumutul-cadru va fi, de asemenea, un catalizator pentru utilizarea resurselor de asistență tehnică pentru pregătirea unei linii de investiții derivate în infrastructura rutieră.

Implementatorul proiectului este Administrația de stat a Drumurilor. Perioada de implementare a proiectului urmează să fie negociată și stabilită în Acordul de finanțare.

https://autoblog.md/autoritatile-ne-explica-mai-pe-intelese-de-ce-vor-sa-includa-taxa-de-drum-in-accizele-la-produsele-petroliere/

Cmentariile sunt închise

http://sisfora.pekalongankab.go.id/assets/laporan/ https://jdih.sumbawakab.go.id/ https://perpus.pn-wates.go.id/ https://siat.unpad.ac.id/eoffice2020/uploads/