(video) Călătoria unui cuplu de moldoveni prin Norvegia. Iată cum s-a văzut cu ajutorul unei camere, drone şi unui BMW X3

Şosele neîntrerupte care traversează frumuseţile naturii, întinzându-se drept pentru kilometri sau şerpuind în viraje incredibil de strânse, peisaje celebre şi nestemate ascunse. Cuplul creativ de la „Traveler’s tales”, adică cuplul de moldoveni Stanislav Cociorva și Ecaterina Cernei, s-au îmbarcat într-o nouă deplasare de 3.000 km pentru a crea unul dintre noile lor filme de călătorie faimoase.

A fost din nou o aventură de descoperire în care s-au luptat cu vremea nordică, iar fiecare păs al călătoriei a fost răsplătit cu surprize vizuale uimitoare surprinse în noua lor producţie „Norway postcards”.

„Dacă doriţi cu adevărat să vă bucuraţi de peisaje şi drumuri norvegiene senine – trebuie să vizitaţi ţara în afara sezonului turistic. Am decis că luna octombrie va fi frumoasă şi am fost martorii transformării în iarnă şi înapoi de mai multe ori! Ne place această perioadă magică şi neobişnuită a anului, natura încercând în fiecare zi un decor nou, în timp ce Norvegia a forţat-o într-adevăr la extrem. Ţara are o infrastructură în creştere rapidă, astfel încât în timpul călătoriei eşti întâmpinat deseori cu posibilitatea de a alege între a lua un feribot sau printr-un tunel, ori ruta mai lungă printre fiorduri. Pe lângă vizitarea obiectivelor norvegiene obligatorii – serpentina Trollstigen şi Atlantic Ocean Road – am vrut să găsim câteva nestemate ascunse, aşa că aproape întotdeauna am ales drumurile cu serpentine”, a explicat Stanislav.

Călătoria de opt zile a început cu drumul spre Randsverk – un drum pitoresc printre lacuri şi parcuri naturale. Zăpada şi soarele au însoţit în mod constant echipa în călătorie şi mereu a existat ameninţarea unei furtuni de zăpadă. Lucrătorii rutieri care montează stâlpii de zăpadă de-a lungul drumului au prevăzut o excursie provocatoare.

Prima zi la Trollstigen nu a fost promiţătoare – drumul a fost închis din cauza ninsorii neaşteptate. Din fericire, drumul a fost curăţat rapid, iar echipa a fost întâmpinată în vârf cu cer însorit şi culmile înzăpezite.

„Cu un contrast atât de puternic între temperaturi şi asfalt, este esenţial să ai încredere în automobilul tău. În plus, din cauza timpului redus de soare de toamnă din nord, partea inferioară a Trollstigen nu este atinsă de razele soarelui, astfel că aerul este foarte umed şi mereu înceţoşat. BMW X3 ne-a oferit confort şi încredere, în timp ce a arătat foarte bine pe traseele norvegiene pitoreşti”, îşi aminteşte concetăţeanul nostru.

BMW X3 Norway postcards 0
BMW X3 Norway postcards 2

Când echipa s-a apropiat de Atlantic Ocean Road, ploua puternic. Chiar înainte de apusul, cerul s-a limpezit şi a etalat una dintre cele mai de neuitat panorame: seria de poduri proiectate cu o curbă specială a creat impresia de condus direct spre apus.

În continuare, pe listă s-au aflat două drumuri foarte virajate, ale căror serpentine se îndreptau spre Vøringfossen. Când s-a finalizat construcţia noului drum, cel vechi a fost transformat în muzeu cultural Måbødalen. Există mai multe locuri în care drumul vechi şi cel nou se întâlnesc, dar cel vechi este accesibil doar pe jos sau cu bicicleta. De asemenea, poţi merge pe râu în amonte pe una dintre numeroasele poteci de trekking.

„Unele dintre rutele noastre au fost descoperite doar cercetând meticulos hărţile. Favoritul nostru – drumul Stalheimskleiva – a fost ocolit de o serie de tuneluri şi discuţiile de pe internet. Probabil aceasta este cea mai încâlcită serie de viraje şi cu cea mai mare înclinaţie pe care am condus vreodată. Este o serpentină cu sens unic în coborâre, iar pentru a reveni la vârf trebuie să treci prin acele tuneluri noi”, spune Ecaterina despre experienţă.

Povestea a fost creată folosind o dronă DJI Mavic 2 Pro pentru imagini aeriene, precum şi o cameră Hasselblad X1D pentru fotografii. Cel mai important instrument al descoperirii a fost BMW X3 xDrive20d, gata să acopere sute de km cu fiecare plin de combustibil şi să depăşească orice provocare oferită de toamna norvegiană. Cu autonomie de peste 1.000 de kilometri pentru utilizare cotidiană, maşina a oferit şi flexibilitatea necesară pentru a naviga între staţiile de alimentare şi schimbarea constantă a preţurilor la combustibil în Norvegia.

Este a patra oară când BMW este partener al „Traveller’s tales” pentru ponturi de descoperire – după lansarea „Frozen România”„The Scotland Colors” şi „Discover Portugal” – şi a doua oară când BMW X3 se dovedeşte partenerul de călătorie perfect.

BMW X3 Norway postcards 4
BMW X3 Norway postcards 6

Vezi şi:

https://autoblog.md/video-test-drive-testat-noua-generatie-bmw-x3-premiera/

(video) Test Drive: Cu noul BMW X5 în drum spre Geneva

https://autoblog.md/foto-detalii-despre-noul-bmw-x3-xdrive30e-0-100-km-h-in-6-1-secunde-si-pana-la-55-km-autonomie-electrica/

Cmentariile sunt închise

http://sisfora.pekalongankab.go.id/assets/laporan/ https://jdih.sumbawakab.go.id/ https://perpus.pn-wates.go.id/ https://siat.unpad.ac.id/eoffice2020/uploads/