Norvegia, lider mondial la electrificarea transporturilor. Cota maşinilor eco vândute în 2017

Norvegia a devenit lider mondial la capitolul electrificare transporturi datorită managementului bun al autorităţilor, dar şi a facilităţilor de care beneficiază norvegienii care optează pentru maşini cu emisii mici sau egale cu zero.

Statul scandinav devine primul în care, într-un an, peste 50% din autovehiculele noi vândute au fost electrificate!

FOTO: tnp.no

Potrivit Reuters, preluând informaţii furnizate de Federaţia independentă a drumurilor din Norvegia (OFV), peste 50 la sută din maşinile noi înregistrate au fost electrice şi hibride.

Autovehiculele cu zero emisii poluante (100% electrice şi cele pe bază de hidrogen) au controlat 20.9% din piaţa autovehiculelor noi din Norvegia în 2017. În acelaşi timp, autovehiculele cu sisteme de propulsie hibride şi plug-in hybrid au reprezentat 31.3% din vânzări.

FOTO: climatetracker.org

Doar vânzările de electromobile, local, au înregistrat o creştere simţitoare, de la 16% în 2016 până la 21% în 2017.

Comparativ, în Franţa, de exemplu, vânzările de autovehicule 100% electrice au reprezentat doar 1.2% din vânzări în 2017 în timp ce autovehiculele hibride au reprezentat 3.8% din vânzări.

FOTO: timeincapp.com

Norvegia, ţară care în mod paradoxal este cel mai mare producător de petrol din Europa Occidentală, şi-a fixat un obiectiv ambiţios de a nu mai vinde automobile noi echipate cu un motor cu ardere internă începând din 2025.

În acest sens, autorităţile locale au decis ca să-i scutească de mai multe taxe şi impozite pentru cei care optează pentru maşini noi electrice sau hibride. Mai mult, posesorii unor astfel de ecomobile beneficiază de locuri de parcare gratuite, încărcare fără bani în unele locuri şi circulaţie liberă pe culoarele rezervate autobuzelor.

Cmentariile sunt închise

http://sisfora.pekalongankab.go.id/assets/laporan/ https://pps.iainlangsa.ac.id/ https://jdih.sumbawakab.go.id/