Noul VW Phaeton oricum nu s-ar fi vândut în Europa. Detalii despre modelul care nu a intrat în producţie
Acum câteva zile în urmă, compania Volkswagen a marcat 20 de ani de la momentul introducerii modelului său de top Phaeton. Cu această ocazie, pentru prima dată în faţa publicului larg, a scos din colecţia sa secretă de prototipuri pe cel al noii sale generaţii – Phaeton D2 Prototype.
Şi colegii de la Auto Motor und Sport au reuşit să afle câteva detalii suplimentare despre care VW nu a spus nimic la momentul dezvăluirii.
Germanii au proiectat un succesor al primului Phaeton doar cu un ampatament întins! Lungimea unei astfel de mașini ar fi fost de aproximativ 5.3 metri, ceea ce este comparabil cu cea mai recentă generație BMW Seria 7. Modelul ar fi trebuit să fie vândut doar în Statele Unite (o nouă încercare), China și Coreea de Sud, dar nu și în Europa!
Pentru sedanul emblematic al Volkswagen era planificată şi o gamă generoasă de motoare la alegere. De la benzinare cu şase cilindri pe benzină şi motorină, până la un W12 de 6.0 litri şi o unitate de propulsie hibridă. Interesant este că motorizarea hibridă ar fi urmat să dispună de o tehnologie care ar fi permis încărcarea bateriei nu doar printr-un cablu standard, ci şi prin inducţie electromagnetică.
Puterea maşinii ar fi fost: W12 cu 612 CP, V8 TDI cu 408 CP, un V6 TSI cu 340 CP și un V6 TDI cu 286 CP, alături de un V6 PHEV cu 455 CP.
Printre altele, modelul ar fi impresionat cu:
- interior luxos, cu o oglindă retrovizoare fără ramă, printre altele;
- sistem complex de filtrare a aerului (în special pentru piaţa din China);
- tehnologie electrochromatică de întunecare a geamurilor din spate la apăsarea unui buton;
- stabilizare electrică a ruliului cu funcţie de anticipare a stării proaste a drumului prin scanarea acestuia cu o cameră;
- un asistent care este capabil să scaneze semafoarele dintr-o intersecţie şi să le arate în spatele volanului, pentru comoditatea şoferului;
- un asistent care împiedică deschiderea uşii dacă este detectat un pericol ce se apropie sau o bordură mai înaltă.
Amintim că VW a încetat producţia modelului Phaeton după 14 ani de existenţă, timp în care s-a ales cu patru facelift-uri. Se crede că modelul a fost şi o jertfă a celebrului scandal în care s-au pomenit germanii – Dieselgate!
Capacitatea maximă de 20.000 de mașini pe an nu a fost niciodată atinsă de Fabrica Transparentă în care s-a produs. În medie, 5.800 de exemplare au ieşit de acolo în fiecare an, până la un total de 84.235 de vehicule. Modelul a părăsit piaţa din SUA în 2006 din cauza lipsei de succes.
Ferdinand Dudenhöffer, profesor de economie auto la Universitatea de Științe Aplicate Gelsenkirchen, a însumat pierderile din proiectul Phaeton la aproximativ un miliard de euro. Se presupune că prin fiecare Phaeton vândut, VW pierdea aproape 28.000 de euro.
Cmentariile sunt închise