Noutăţi pentru şoferi: avertisment pentru încălcarea marcajelor, fără p.p. pentru parcare în locuri interzise şi altele
(update 06.07.2023) Prevederile au intrat în vigoare din 6 iulie 2023.
(update 02.03.2023) Deputaţii din Parlamentul Republicii Moldova (54) au votat în lectură finală, cu modificări, o hotărâre de Guvern care prevede printre altele sancţiuni noi şi/sau actualizate pentru şoferii de pe teritoriul RM. Legea va intra în vigoare la expirarea a 3 luni de la data publicării în Monitorul Oficial.
(17.06.2022) Recenta hotărâre de Guvern privind aprobarea unui proiect de lege pentru modificarea unor acte normative mai conţine câteva prevederi pe care şoferii trebuie să le cunoască. Toate acestea, dar şi celelalte pe care le-am publicat anterior, urmează a fi votate de Parlament şi ulterior să intre în vigoare după trei luni de la data publicării în Monitorul Oficial.
*O unitate convențională = 50 lei
1. Articolul 651 din Codul Penal se completează cu noul alineat 4 cu următorul cuprins: „(4) La aplicarea pedepsei privative de dreptul de a conduce mijloace de transport sau anularea acestui drept în calitate de pedeapsă complementară la amendă sau muncă neremunerată în folosul comunităţii, termenul ei se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii, iar la aplicarea ei în calitate de pedeapsă complementară la închisoare, termenul ei se calculează din momentul executării pedepsei principale.”
Propunerea are drept scop eliminarea lacunei admise prin Legea nr.138/2018 cu privire la modificarea unor acte normative, or, în lipsa unei prevederi exprese privind calcularea începutului termenului de executare a pedepsei complementare privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport sau anularea acestui drept (similar art.65 din Codul Penal), termenul începe să curgă odată cu pedeapsa principală sub formă de închisoare, nefiind atins scopul pedepsei penale și eficiența pedepsei complementare, or, persoana privată de libertate oricum nu are posibilitatea să conducă mijloace de transport.
2. La articolul 266 din Codul Penal, alineatul (1) textul „la art.264 alin.(3) și (5)” se substituie cu textul „la art.264 alin.(1), (3) și (5)”. Astfel, de răspundere penală vor avea parte şi cei care părăsesc locul unui accident rutier soldat cu o vătămare medie a integrității corporale sau a sănătății victimelor.
Completarea sugerată are ca obiectiv stabilirea răspunderii penale pentru infracțiunea de părăsire a locului accidentului rutier dacă această încălcare a cauzat din imprudență vătămarea medie a integrității corporale sau a sănătății, vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, decesul unei persoane, sau decesul a două sau mai multor persoane. Necesitatea amendării respective, rezultă din multitudinea cazurilor de părăsire a locului accidentului rutier de către conducătorul mijlocului de transport, precum și din stringența care se impune pentru disciplinarea conducătorilor auto.
3. La articolul 229 alineatul (2) din Codul Contravențional, textul „cu aplicarea a 3 puncte de penalizare” se exclude!
Deseori, conducerea unui vehicul care nu a fost înmatriculat în modul stabilit sau care nu a fost supus reviziei tehnice este generată de anumite circumstanțe care nu depind întotdeauna de voința conducătorului (proprietarului mijlocului de transport). Drept urmare, se consideră oportun ca sancțiunea complementară „punctele de penalizare” să fie exclusă în cazul comiterii faptelor prevăzute la art.229 alineatul (2) din Codul Contravențional nr.218/2008.
4. Articolul 231: Conducerea vehiculului cu încălcarea regulilor privind dreptul de a conduce vehicule, alineatul (4), va avea următorul cuprins:
„(4) Predarea cu bună știință a conducerii mijlocului de transport către o persoană care nu deține dreptul de a conduce mijloace de transport sau care deține dreptul de a conduce mijloace de transport pentru o categorie necorespunzătoare (cu excepția instruirii, în prezența instructorului), se sancționează cu amendă de la 350 la 500 de unități convenționale sau cu muncă neremunerată în folosul comunității pe o durată de la 40 la 60 de ore, cu sau fără privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de la 6 luni la 1 an.”
Și același articol se completează cu alineatul nou (41) cu următorul cuprins: „(41) Conducerea vehiculului de către o persoană căreia îi este suspendată exercitarea dreptului special de a conduce vehicule sau căreia exercitarea acestui drept i-a fost suspendat sau anulat, dacă fapta nu constituie o infracțiune, se sancționează cu amendă de la 240 la 300 de unități convenționale sau cu muncă neremunerată în folosul comunității pe o durată de la 40 la 60 de ore, sau cu arest contravențional pe un termen de 15 zile.”
Iar alineatul (6) se expune în redacţie nouă cu următorul conţinut: „(6) Conducerea vehiculului de către o persoană al cărei drept de a conduce vehicule este anulat, care este privată de dreptul de a conduce vehicule sau căreia îi este suspendată exercitarea dreptului special de a conduce vehicule se sancţionează cu amendă de la 240 la 300 de unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o durată de la 40 la 60 de ore, sau cu arest contravenţional pe un termen de 15 zile”.
Modificările propuse au drept scop asigurarea tragerii la răspundere contravențională a persoanelor care predau cu bună știință conducerea mijlocului de transport pe care îl posedă către o persoană care este privată de dreptul de a conduce mijloace de transport sau căreia exercitarea acestui drept i-a fost suspendat sau anulat, în cazurile în care această faptă nu constituie infracțiune. Persoanele enunțate supra reprezintă un mare pericol pentru participanții la trafic care sunt de bună – credință și respectă cu strictețe regulile de circulație rutieră.
5. Articolul 238: în sancțiunea alineatului (2), textul „cu aplicarea a 4 puncte de penalizare” se exclude!
Fiindcă staționarea sau parcarea în locuri interzise reprezintă o contravenție cu grad prejudiciabil redus comiterea căreia deseori reprezintă consecința unei infrastructuri rutiere învechite sau chiar care lipsește, se optează pentru excluderea aplicării punctelor de penalizare pentru aceste fapte.
6. În prezent articolul 240 din Codul Contravenţional arată astfel:
- În noua redacţie se doreşte să aibă următoarea descriere: „(1) Nerespectarea de către conducătorul de vehicul a indicatoarelor rutiere de prioritate, a indicatoarelor de interzicere și de sens obligatoriu, a marcajului de pe partea carosabilă a drumului privind acordarea dreptului prioritar de circulație și a celor destinate vehiculelor de rută, se sancționează cu avertisment, sau cu amendă de la 10 la 12 de unități convenționale cu aplicarea a 2 puncte de penalizare.”;
- Nou va deveni alineatul 11: „(11) Nerespectarea regulilor de circulație privind începerea deplasării și schimbarea direcției de mers, privind poziția pe carosabil, privind depășirea vehiculelor, privind traversarea intersecțiilor și a locurilor de oprire a transportului public, privind delimitarea benzilor de circulație pe sens opus se sancționează cu amendă de la 12 la 15 de unități convenționale
cu aplicarea a 2 puncte de penalizare.”
- Nou va deveni alineatul 12: „(12) Nerespectarea regulilor de circulație privind remorcarea vehiculelor, privind transportul persoanelor și al încărcăturilor sau privind instruirea în conducerea autovehiculelor, sancționează cu amendă de la 15 la 18 de unități convenționale cu aplicarea a 2 puncte de penalizare.”
După câte aţi observat, se va institui sancţiunea sub formă de avertisment pentru nerespectarea marcajului!
În scopul expunerii clare a conținutului normativ, în norma de drept cu privire la sancționarea nerespectării indicatoarelor de semnalizare rutieră, a altor reguli de circulație rutieră, s-a optat pentru concretizarea componenței contravenției, în dependență de gradul prejudicial, precum și s-a asigurat proporționalitatea dintre fapta ilegală comisă și pedeapsa aplicată.
De asemenea, avându-se ca reper conjuncturile sociale existente la moment, articolul propus spre modificare, se completează cu noi componențe de contravenții care vin să garanteze siguranța traficului rutier.
Suplimentar, se consemnează că la amendarea articolului precizat s-a ținut cont de semnalizarea nr.ID000020-CC218/2017 parvenită prin platforma „reLAWED”, ce s-a referit la conflictul normelor de drept capabile să genereze coruptibilitate în rândul agenților constatatori la aplicarea art.240 din Codul Contravențional nr.218/2008.
7. Se propune de inclus în Codul Contravenţional noul articol 3391:
„Articolul 3391. Încălcarea legislației privind actele de identitate din sistemul național de pașapoarte. Neprezentarea nejustificată a actelor de identitate la cererea persoanelor oficiale din autoritățile competente de către titularul actului de identitate în a cărei privință a fost pornit proces contravențional sau penal, se sancționează cu amendă de la 12 la 18 unități convenționale.”
„Încălcarea legislației privind actele de identitate din sistemul național de pașapoarte” denotă din prevederile art.8 lit.a) și c) din Legea privind actele de identitate din sistemul național de pașapoarte, nr.273/1994, conform căruia, titularul de acte de identitate este obligat să prezinte persoanelor oficiale din autoritățile competente, la cerere, actul de identitate, precum și să comunice, în termenul stabilit autorităților competente, despre pierderea, furtul, deteriorarea sau găsirea actului de identitate.
Mai mult, deși art.9 din Legea nr.273/1994 prevede răspunderea pentru nerespectarea obligațiilor stipulate mai sus, la moment legislația nu prevede nici o răspundere legală în acest sens. Din aceste considerente, se impune necesitatea completării Codului Contravențional nr.218/2008 cu prevederi care vor stabili răspunderea contravențională pentru încălcarea legislației privind actele de identitate din sistemul național de pașapoarte.
8. Articolul 42310 se completează cu alineatul nou (11) cu următorul cuprins: „(11) Contravenția prevăzută la art.238 alin.(2) vezi sus👆 se constată și se examinează de către agenții constatatori desemnați de către primar.”
Propunerea respectivă este înaintată în temeiul atribuțiilor administrației publice locale, în domeniul asigurării securității traficului rutier și pietonal, instituite prin Legea nr.436/2006 privind administrația publică locală. Totodată, excluderea punctelor de penalizare ca sancțiune complementară pentru contravenția respectivă va asigura aplicarea sancțiunii contravenționale de către agenții constatatori desemnați de primar, or potrivit prevederilor art.29 alin.(1) lit.m1) din Legea nr.436/2006 privind administrația publică locală, pornind de la domeniile de activitate ale autorităţilor administraţiei publice locale de nivelul întâi, stabilite la art.4 alin.(1) din Legea privind descentralizarea administrativă, primarul desemnează agentul constatator în condiţiile Codului Contravenţional.
Cu alte cuvinte, se va atribui în competența agenților constatatori desemnați de primarii din cadrul administrațiilor publice locale a competenței de constatare și examinare a contravențiilor de staționare sau parcare în locuri interzise a mijloacelor de transport.
9. Articolul 211 din Legea nr.131/2007 privind siguranța traficului rutier se completează cu alineatul nou (21) cu următorul cuprins: (21) Sunt degrevați de obligația frecventării programului probațional antialcoolic și antidrog, persoanele condamnate pentru infracțiunile prevăzute de art. 264 alin.(1), (3) și (5) și art. 2641 alin.(2) din Codul Penal al Republicii Moldova nr.985/2002”.
Completarea art.211 cu prevederi privind degrevarea de obligația frecventării programului probațional antialcoolic și antidrog a persoanelor condamnate pentru infracțiunile prevăzute de art.264 alin.(1), alin.(3) și (5) și art.2641 alin.(2) din Codul Penal nr.985/2002, se denotă din inoportunitatea frecventării acestora unui astfel de program, întrucât infracțiunile nu sunt comise în stare de ebrietate.
10. În aceeași lege va apărea noul articol 212 cu următorul cuprins:
„Articolul 212. Repunerea în drepturi în cazul suspendării exercitării dreptului special de a conduce vehicule ca sancţiune complementară
(1) În cazul suspendării exercitării dreptului special de a conduce vehicule, titularul dreptului de a conduce vehicule este obligat să se prezinte la subdiviziunea de Poliţie la care se află spre examinare dosarul de executare a sancţiunii sau la subdiviziunea de Poliţie în raza căreia domiciliază sau îşi are reşedinţa, în termen de 5 zile lucrătoare de la primirea înştiinţării scrise, pentru a preda permisul de conducere.
(2) Neprezentarea titularului dreptului de a conduce vehicule, în mod nejustificat, în termenul prevăzut la alin.(1) la subdiviziunea de Poliţie pentru predarea permisului de conducere atrage majorarea cu 30 de zile a duratei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce vehicule.
(3) În cazul prevăzut la alin.(2), majorarea perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce mijloace de transport, poate fi dispusă repetat, până la acumularea cumulativă a termenului maxim de 180 de zile stabilit de Codul contravenţional.
(4) La expirarea perioadei de suspendare a exercitării dreptului special de a conduce vehicule sau a termenului maxim de 180 zile, titularul dreptului suspendat de a conduce vehicule se prezintă Ia subdiviziunea de Poliţie la care a predat permisul de conducere pentru a-l ridica”.
Amendarea cu articolul 212 presupune stabilirea procedurii de repunere în drepturi a conducătorului auto, în cazul suspendării exercitării dreptului special de a conduce mijloace de transport. Precum și, se instituie contravenția privind pedepsirea persoanei pentru neprezentarea titularului permisului de conducere, în mod nejustificat, în termenul prevăzut la subdiviziunea de Poliție pentru predarea permisului de conducere și neprezentarea certificatului de absolvire a unui curs de instruire pe segmentul regulilor de circulație rutieră.
Cmentariile sunt închise