#Nu e glumă: Cum un echipaj de poliţie din Moldova s-a rătăcit şi a ajuns în Ucraina
Ştim şi noi că astăzi e 1 aprilie, însă ne continuăm treaba şi astăzi vom publica câteva articole, dacă nu toate, cu hashtag-ul special #Nu e glumă, pentru că faptele descrise sunt o realitate. Pare o glumă ceea ce veţi citi în continuare, însă din câte se pare nu este decât o situaţie care chiar s-a întâmplat!
Aceasta este descrisă ca fiind “o mică relaxare în plină criză epidemiologică, o poveste haioasă, dar adevărată, din istoria combaterii pandemiei în țara noastră”. Şi atenţie, spusă nu de oricine, ci de vicepreşedintele Parlamentului de la Chişinău, Alexandru Slusari (şi nu de 1 aprilie!).
Aşadar, scurta istorie amuzantă este despre un echipaj de poliţie din ţara noastră, care s-a pornit prin sate cu mesajul redat sonor prin dispozitivul pe care îl au de regulă aceste autovehicule – “Staţi Acasă”. Aceştia au avut misiunea a patrula prin localităţile din raionul Ştefan Vodă şi de a anunţa oamenii despre recomandarea autorităţilor pe timp de pandemia de COVID-19.
Zis şi făcut, echipajul a ajuns la faţa locului, a distribuit mesajul, însă după satul Slobozia s-au rătăcit și apucând-o pe un drum de țară au ajuns fără să vrea în Ucraina, în satul vecin Suiunduc! S-ar fi gândit ei că m-ai au un sat de “colindat” şi au inclus din nou mesajul “Staţi Acasă”, asta până când un bătrân nu i-a oprit, i-a salutat şi le-a spus: “Хлопцы, вы в Украине” (Băieţi, sunteţi în Ucraina).
O mică relaxare în plină criză epidemiologică. O poveste haioasă, dar adevărată, din istoria combaterii pandemiei în…
Publicată de Alexandr Slusari pe Duminică, 29 martie 2020
Preluarea articolelor de pe www.autoblog.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației, iar în cazul portalurilor informaționale trebuie indicat și linkul direct (ACTIV) la sursă în lead. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu redacţia AutoBlog.MD. Materialele de pe www.autoblog.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.
Vezi şi:
(video) Un echipaj de poliţie, filmat cum “trişează” startul de la semafor într-o intersecţie din Chişinău
https://autoblog.md/video-ajuns-la-adresa-potrivita-momentul-cand-un-sofer-baut-intra-frontal-intr-o-masina-de-politie/
https://autoblog.md/video-prins-flagrant-un-sofer-fost-somat-de-politie-prin-difuzor-pentru-incalcarea-comisa/
Cmentariile sunt închise